Evident, e vorba de dinastia PSD: Iliescu – Năstase – Geoană – Ponta – Dragnea. Ar mai intra şi alţii, dar nu merită să pierdem spaţiu editorial cu nedemne nume de politruci angajaţi ai partidului-stat.

Oamenii ăştia – trăiesc toţi, nu e niciunul în vreun Panteon cu turnuleţe ţigăneşti la porţi – au creat o Românie defectă, pe care o vor moşteni şi copiii copiilor noştri. O Românie de care le va fi ruşine şi pe care nu şi-o vor asuma. O Românie pentru care ne vor blestema şi din care vor dori să scape cât mai repede, ca porumbeii din cuşti. E România noastră, România creată de noi, cu care nu ne mândrim dar în care trăim aşa cum putem, adică prost, puţin, plini de griji şi suferinţi – cum zicea Păunescu-poetul, nu Păunescu-membru al dinastiei sus-numite. La naşterea României defecte au contribuit şi alţi politicieni teribil de mândri că-s români şi patrioţi. Din toate partidele, din toate Mediile, din toate găurile în care democraţia intra ca şoarecele în stupul plin de albine.

România noastră este, astăzi, România amnistiilor de tot felul. Toate cu iz electoral: amnistia fiscală, amnistia datornicilor, amnistia pensionarilor, amnistia bugetarilor, amnistia aleşilor locali. Şi câte-or mai fi. Se pregăteşte, cu siguranţă, şi o amnistie a penalilor aflaţi în puşcării sau pe la porţile lor.

Ce mă supără pe mine este modul nonşalant în care premierul-candidat Ponta toarnă amnistie după amnistie. Adică fără nicio jenă, fără nicio clipă de reflecţie asupra urmărilor acestora: de unde bani să acoperim găurile la bugetul sărăcit de pomeni electorale? Cine va plăti amnistiile astea, de fapt?

Ei, aici răspunsul e simplu: norodul prost. Adică noi toţi, chiar şi cei care se bucură că vor primi nişte bănuţi la care nu se mai aşteptau. Face bine bugetului personal o asemenea pomană, pe moment eşti tentat să te bucuri şi să-i mulţumeşti generosului partid-stat. Ţin minte că prin anii ’90, imediat după Revoluţie, aruncau alde Iliescu şi Petre Roman cu bani în populaţie fără nicio socoteală şi fără să ţi-i ceară nimeni înapoi. Erau nişte daruri. Daruri greceşti, s-a dovedit ulterior. Daruri făcute cu zâmbetul pe buze, exact cum face acum Ponta. Atunci ni se spunea la fel cum spune acum premierul-candidat, urmaş al lui Ion Iliescu-Întemeietorul: „Aţi trăit destul pe datorie, a venit timpul să vă relaxaţi, să nu mai strângeţi cureaua”.

Ar trebui să mă bucure vestea că nişte semeni ai mei trăiesc mai bine datorită dărniciei lui Ponta? Nu ştiu, pentru că nu doar instinctul, ci şi logica elementară îmi spun că nu putem cheltui mai mult decât avem, decât producem. Iar de produs, nu prea producem. Economia merge prost, afacerile la fel, scăderea CAS cu 5% nu va rezolva nicicum marile probleme cu care se confruntă mediul privat. Recesiunea, fie ea şi tehnică, e pe noi şi nici un specialist independent nu neagă adevărul ăsta incomod pentru Ponta şi politrucii lui.

Toate actele astea de caritate fiscală şi penală se fac pe spinarea norodului. Pe spinarea tuturor plătitorilor de taxe şi impozite. Pe spinarea aia slabă, în care se urcă nişte profitori bine hrăniţi şi bine îngrijiţi de toate guvernele care au condus România post-decembristă. Singurii care au încercat să reducă numărul bugetarilor şi să taie, pe termen scurt, din nişte salarii şi pensii nesimţite au luat-o-n bot rapid. Acum Ponta se laudă că nu face decât să „repare greşelile şi abuzurile lui Boc şi Băsescu”. Care greşeli? Cele ale Curţii de Conturi? Cele ale funcţionarilor publici care au calculat greşit pensii şi alte drepturi? Că celelalte au fost deja reparate. Măcar financiar, întrucât pentru mulţi deziluzia sentimentală este mult prea puternică şi nu poate fi uitată.

Sigur, partidul-stat şi politrucii lui nu suflă un cuvinţel despre abuzul nemaiîntâlnit într-un stat de drept, cel care „amnistiază” traseiştii politici în folosul partidelor din coaliţia la Putere. Pornit să amnistieze, Ponta va recurge şi la amnistierea condamnaţilor prieteni din partidele prietene. Asta ca să ne arate că face ce vrea muşchii lui cu Justiţia şi cu Legea: „Naţiune, atenţie la Mine, statul sunt Eu, dreptatea o împart Eu, legea o fac Eu”.

De-aia nu pot eu să fiu bucuros de nicio amnistie, fie ea şi fiscală, fie ea şi în folosul pensionarilor şi mamelor nedreptăţite de nişte funcţionari tâmpiţi. Apropo, cu funcţionarii ăştia atât de publici ce se întâmplă? Vor fi ei pedepsiţi în vreun fel, sau se vor bucura de amnistia partidului-stat? Răspunsul e cunoscut, întrebam şi eu aşa, să ne mai treacă timpul.