ACTUALITATE 7 septembrie 2014

Sărbătoarea apelor minerale, ajunsă la a opta ediţie

de Covasna Media | 445 vizualizări

Consiliul Judeţean Covasna şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna organizează şi în acest an, pe data de 13 septembrie, Festivalul „Aquarius”, de data aceasta la Vâlcele.

Pregătirile sunt în plină desfăşurare. Tamás Sándor, preşedintele Consiliul Judeţean Covasna, a spus anticipat: „Subliniez de câte ori am ocazia că Ţinutul Secuiesc este o mare putere în ceea ce priveşte apele minerale. Iar această imagine – din care, bineînţeles, o parte importantă este Festivalul „Aquarius” – o construim prin realizarea de centre de tratament şi băi tradiţionale.

Reprezentantul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, Albert Zoltán, a spus că: „Festivalul «Aquarius» va fi organizat în ultimul weekend înaintea începerii şcolii, la Vâlcele, pe terenul din apropierea Centrului de tratament balnear, construit în cadrul proiectului «Drumul Apelor Minerale». Programul cuprinde numeroase evenimente cunoscute, de exemplu: concursul «Vinul Zânelor», în cadrul căruia vor fi prezentate ape minerale neîmbuteliate, precum şi tradiţionalul concurs gastronomic care are menirea să desemneze cea mai bună apă minerală pentru clătite. Procesul de analiză a apelor minerale are două etape: degustarea şi analiza chimică a apelor minerale, iar totalizarea acestora dă totalul rezultatelor care, evident, nu poate fi unul subiectiv.”

În ceea ce priveşte participanţii, organizatorul a spus: în anii precedenţi au fost reprezentate mai multe consilii locale din judeţul Harghita, iar anul acesta numărul concurenţilor se poate estima la aproximativ 20 de echipe. Înscrierea pentru concursul din acest an este în curs, putând participa orice localitate care are izvor de apă minerală. La eveniment vor participa concurenţi cu o bogată experienţă care concurează de ani de zile. În legătură cu sărbătoarea apelor minerale din acest an, Albert Zoltán a declarat: „Vom încerca să reconstituim atmosfera de odinioară a locaţiei, pentru acest eveniment tipărim şi un ziar despre istoria vechii staţiuni, cu imaginile şi localizarea clădirilor acesteia. Am cules şi câteva curiozităţi, de exemplu un regulament al staţiunii care cuprinde dispoziţii minuţioase cu privire la: cine se poate aşeza pe bancă, cine poate să se plimbe pe alee, reguli care pot fi aplicate şi în zilele noastre.”

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.