ACTUALITATE 8 septembrie 2014

CovAlpin – asociația iubitorilor de munte

de Székely Emőke | 823 vizualizări

Concursuri sportive, dar și evenimente de caritate organizate de un pumn de tineri entuziaști

Bazele Asociației au fost puse prin 2010, însă ea există oficial din toamna anului 2012. Asociația are în jur de 10 membri activi și în jur de 20 de membri simpatizanți care se implică sub diverse forme în activitățile pe care CovAlpin le organizează. Obiectul asociației îl constituie protecția mediului, turism și sporturi montane, dezvoltarea durabilă, cunoașterea prin activități de voluntariat, păstrarea și conservarea patrimoniului natural.

CovAlpin Postoaca munti 2014 - 06

Un nou sediu

Pentru a fi mai aproape de natură și sport, de 2 luni asociația și-a amenajat un nou sediu într-un canton silvic din stațiunea Șugaș Băi. „Practic este noua noastră casă, situată în mijlocul naturii, unde putem face ceea ce ne place. Avem multe asociații prietene care au cunoscut zona Șugașului prin cabana noastră și activitățile pe care le organizăm acolo” – ne-a declarant președintele CovAlpin, Andrei Poștoacă. Acesta spune că noua locație este deschisă tuturor, iar când membrii asociației nu sunt la Șugaș, sunt prin munți. „ Când nu suntem la Șugaș Băi, suntem prin munții patriei. Sau pe la vreun concurs, ca voluntari sau participanți. Trekking, rafting, escaladă pe stâncă, alergare montană, schi, schi-alpinism, mountain bike sunt sporturi practicate cu regularitate. Colaborăm foarte bine cu câteva asociații dintre care menționez pe cei de la CPNT Brașov, Ecou și Alpin Sport, din Sfântu Gheorghe, Omul și Muntele din Câmpulung Muscel” – spune Poștoacă.

Competiții sportive

În perioada 11-12 octombrie va avea loc concursul Șugaș Race, iar spre deosebire de anul trecut, când a fost organizată o singură cursă, cea de alergare montană, anul acesta cei de la CovAlpin s-au gândit și la iubitorii de mountain bike, motiv pentru care ziua de duminică 12 octombrie va fi dedicată ciclismului. Concurenții pot alege între două trasee, atât la alergare, cât și la ciclism, iar cei care doresc să parcurgă traseul lung la ciclism, vor trece și prin Valea Zălanului, satul unde Prințul Charles are câteva proprietăți și unde obișnuiește să vină în vacanță. „Anul acesta vom organiza a doua ediție a Șugaș Race, competiție de alergare montană și mountain bike, menită să ofere un concurs într-un cadru natural deosebit scăldat în culorile toamnei. În plus de asta o grămadă de oameni cunosc zona, vin și petrec timp aici, (evident cheltuie și bani) ceea ce e foarte bine. Turismul adevărat nu se face prin pliante, ci prin activități. E nevoie de puțin mai mult decât o broșură pentru a face oamenii să vină, să cunoască. Anul acesta așteptăm peste 500 de oameni la evenimentul din octombrie” – este de părere Andrei Poștoacă. Înscrierile la acest concurs sunt în toi, iar cei interesați pot accesa site-ul www.sugastrailrunning.blogspot.ro unde vor găsi toate detaliile legate de cele două zile de concurs, dar și cele legate de cazare în zonă.

CovAlpin Postoaca munti 2014 - 08

Concurs de orientare sportivă

În septembrie vom avea, evident tot la Șugaș Băi, un curs de inițiere în orientarea sportivă. Partenerii noștri de la Clubul pentru Protecția Naturii și Turism Brașov vor veni cu materiale necesare, vom face teorie și practică, bilingv. Oricine e dornic să învețe tainele hărții și busolei e binevenit, indiferent de vârstă. Andrei Poștoacă spune că s-au gândit și la anumite colaborări cu unități de învățământ pentru că, spune el, atât copiii, cât și tinerii trebuie scoși în natură pentru a înțelege natura și a învăța tehnici de supraviețuire sau orientare. Concursul din septembrie se adresează în special tinerilor și adulților, iar organizatorul promite o experiență de neuitat celor care vor participa.

Eveniment caritabil

Cei de la CovAlpin se gândesc și la cei aflați în suferință, nu doar la concursuri sau escaladări, motiv pentru care la finele anului vor merge să doneze sânge în cadru organizat. „În decembrie vom organiza pentru a doua oară campania noastră „Donează sânge, fă o bucurie”. Campania are dublu-rol. Pe de-o parte donăm sânge, întrucât (din păcate) în România încă se moare din cauza lipsei de sânge în spitale. Pe de altă parte, cu bonurile primite de la Centrul de Transfuzie încercăm să facem o bucurie cumpărând fructe, dulciuri și rechizite pe care le oferim copiilor de la orfelinat. Anul trecut a fost o ediție pilot ca să-i spunem așa, întrucât anul acesta vom încerca să cooptăm alți parteneri care să facă același lucru, în alte orașe/județe” – a declarat Andrei Poștoacă.

Planuri mari

Președintele CovAlpin spune că dacă totul merge bine, anul viitor vor încerca pregătirea unei echipe pentru escaladarea câtorva masive din Europa, respectiv Tatra (Slovacia), Rila (Bulgaria), Alpi, chiar și masivul Mont Blanc. Dar cei de la asociație au și alte planuri, „mai pentru toată lumea”, și anume organizarea unui curs de micologie în parteneriat cu Asociația Micologică „László Kálmán” din Sfântu Gheorghe. Deocamdată acest proiect este în faza discuțiilor, dar dat fiind faptul că în județul Covasna sunt mulți iubitori de natură care obișnuiesc să culeagă ciuperci, ideea pare a fi cel puțin practică.

Oricine e pasionat de natură se poate alătura nouă, indiferent de vârstă, sex sau etnie. Mai multe detalii despre noi găsiți pe www.covalpin.ro.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.