ULTIMA ORĂ 8 septembrie 2014

Termenul pentru atestarea produselor tradiționale va fi prelungit

de Covasna Media | 578 vizualizări

Termenul pentru atestarea produselor tradiționale conform noii legislații va fi prelungit, cel mai probabil până pe 30 noiembrie 2014, a declarat, luni, pentru Agerpres, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

„Pregătim ordinul pentru prelungirea termenului privind ates­tarea produselor tradiționale conform noii legislații, cel mai proba­bil până la 30 noiembrie. Deo­camdată foarte puțini producători și-au reatestat produsele, iar data limită este 11 septembrie”, a precizat Constantin.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a atestat până în prezent 116 produse tradiționale, dar a respins alte 119 documentații pentru că nu îndepli­neau condițiile din domeniu. Numărul dosarelor depuse a ajuns la 235.

Legislația din acest sector nu a mai fost modificată din 2004 și din acest motiv a apărut Ordinul comun 724/2013 al MADR, Ministerului Sănătății și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care a fost publicat în data de 11 noiembrie 2013 în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare o lună mai târziu.

Data limită până când mai pot fi atestate produsele tradiționale, conform noii legislații, este 11 septembrie 2014. Acest sistem de în­registrare este unul voluntar, netaxabil și nu beneficiază de protecție națională sau comunitară.

Potrivit datelor MADR, dinamica înregistrării produselor tradiționale a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, numărul acestora dublându-se sau chiar triplându-se în decursul unui singur an. Dacă în 2005 au fost înregistrate la MADR 280 de produse, numai în anul 2011, numărul acestora a explodat până la 1.050.

La finele lui 2013, România avea atestate 4.400 de produse tra­diționale și era, probabil, țara cu cel mai mare număr de produse atestate din Uniunea Europeană.

Singurul produs tradițional românesc care a obținut certificarea de Indicație Geografică Protejată (IGP) la nivel european este Magiu­nul de prune Topoloveni. Această distincție a fost obținută din 7 aprilie 2011.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.