LIFESTYLE 15 septembrie 2014

Cât de des trebuie să schimbi pernele

de Covasna Media | 448 vizualizări

Aproape 70 la sută dintre noi consideră pernele cheia unui somn bun, aşa că şi le caută pe cele mai confortabile. Iar când le găsesc nu s-ar mai despărţi de ele. Unii oameni sunt mult mai preocupaţi de acarienii din saltele decât de cei din perne şi, ca atare, nu le schimbă niciodată. Alţii schimbă pernele la zece ani sau la doi-trei ani.

Dar ştiţi cât de des ar trebui schimbată o pernă? Iată ce spun cercetătorii.

Pernele găzduiesc o mulţime de acarieni şi fecalele acestora. Şi tu îţi pui capul pe pernă zi de zi!

Murdăria, grăsimile naturale ale pielii, celule moarte sunt „hrana” acestor vietăţi. Nu le poţi vedea, dar asta nu înseamnă că nu sunt acolo. Şi, în ciuda miturilor, acarienii nu dublează sau triplează greutatea pernelor sau saltelelor. Aşa că nu îţi poţi da seama cât de mulţi conţine perna ta.

Acarienii pot duce la apariţia alergiilor şi a reacţiilor astmatice, însă nu contribuie la răspândirea unor boli grave. Cu toate acestea, nu este indicat să îţi împarţi perna cu sute de mii de exemplare.

„Deşi unele perne pot fi spălate, cel mai bine ar fi să le înlocuieşti la fiecare şase luni, cel târziu odată la doi ani. Saltelele ar trebui schimbate o dată la 5-10 ani”, spune Robert Oexman, directorul Institutului „Sleep to Live” din Statele Unite.

(sfatulparintilor.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.