ACTUALITATE 16 septembrie 2014

Festivalul pulzArt în cifre

de Székely Emőke | 662 vizualizări

Întâlnirea cu Mircea Cărtărescu, cel mai de succes eveniment literar de la această ediție

Cea de-a doua ediție a Festivalului de Artă Contemporană pulzArt a luat sfârșit, iar organizatorii spun că sunt mulțumiți. În cele 5 zile de cultură intensă au participat în total 159 de artiști și peste 5.000 de iubitori de cultură.

Ediția din acest an a festivalului a adus publicului din Sfântu Gheorghe 30 de evenimente, din care 13 spectacole de teatru, 5 evenimente literare, 4 vernisaje de expoziție și două concerte. Organizatorii spun că au reușit să aducă artiști care s-au aflat pentru prima dată în România, cum ar fi muzicienii Reeps One (Marea Britanie) sau Anchorsong (Japonia). Spectacolul trupei de clovni Baccala Clown din Elveția a fost de asemenea premieră națională.

Dat fiind faptul că pulzArt s-a desfășurat în Anul Jocului la Sfântu Gheorghe, întreg centrul orașului a fost plin de jocuri în aer liber. La pânza de păianjen din vecinătatea parcului de joacă din centru, de exemplu, s-au folosit 5.000 de metri de panglică gri și portocalie, iar scrabble-ul cu care s-au jucat copiii de toate vârstele a fost realizat din 1.000 de metri de trunchi de copac, iar pentru vopsirea șotroanelor și a celorlalte jocuri asemănătoare s-au folosit 40 de cutii de vopsea.

Așa cum v-am relatat, întâlnirea cu scriitorul Mircea Cărtărescu s-a bucurat de mare popularitate, organizatorii festivalului spun că acesta a fost cel mai de succes eveniment literar de la această a doua ediție a pulzArt, în timp ce piesa de teatru „For Sale” în regia Gianinei Cărbunariu a fost cel mai așteptat spectacol de teatru, în timp ce cea mai aplaudată producție s-a dovedit a fi „Pss Pss” a clovnilor de la Baccala Clown.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.