LIFESTYLE 18 septembrie 2014

Legătura dintre chelie şi cancerul la prostată

de Covasna Media | 600 vizualizări

Specialiştii în medicină au ajuns la o constatare surprinzătoare în privinţa bărbaţilor care au chelie. Ei afirmă că aceştia prezintă un risc mai mare de a suferi de o formă agresivă de cancer la prostată. Nu a fost însă dovedită o relaţie de genul cauză-efect între cele două probleme.

Cercetătorii americani sunt de părere că în viitor se va putea face o evaluare mai precisă a riscului de cancer la prostată pe baza unui astfel de indiciu, relatează ziare.com citând Fox News.

Specialiştii au analizat aproape 40.000 de bărbaţi cu vârsta între 55 şi 74 de ani, care s-au înscris ca subiecţi ai cercetării din 1993 până în 2001. Aceştia au fost întrebaţi cam cât păr mai aveau pe cap la 45 de ani. 18% îşi aminteau că începeau să aibă chelie la vârsta respectivă.

Apoi, în perioada 2006-2008, s-a constatat că peste 1.100 de participanţi la studiu au fost diagnosticaţi cu cancer la prostată, iar 600 dintre ei au suferit de o formă agresivă a afecţiunii.

Doctorul Charles Ryan, de la Universitatea din California (SUA), arată că apariţia cheliei este cauzată de expunerea îndelungată la tes­toste­ronul din piele.

Bărbaţii care încep să piardă păr în partea din faţă a capului şi câte puţin pe laturi sunt cu 39% mai expuşi riscului unui cancer agresiv la prostată faţă de cei neafectaţi de calviţie.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.