ACTUALITATE 23 septembrie 2014

Verdictul specialiștilor: motociclistul de la Sânzieni a murit în urma impactului

de Székely Emőke | 1283 vizualizări

Polițiștii covăsneni au primit rezultatul examenului histopatologic solicitat în cazul motociclistului care a decedat pe data de 10 august în urma unui accident care a avut loc la Sânzieni. Conform documentului, bărbatul de 37 de ani a murit în urma accidentului – spune comandantul IPJ Covasna, cms. șef Ion Popa. Acesta a mai menționat că zvonurile conform cărora poliția nu ar fi avut bani să plătească această expertiză sunt false, pentru că, spune el, niciodată nu s-a pus această problemă.

Pe de altă parte, șeful IPJ a declarat că la manifestarea ce a avut loc sâmbătă, când mii de motocicliști s-au adunat la locul accidentului pentru a-l comemora pe colegul lor decedat, nu au fost niciun fel de incidente, totul decurgând conform planului pus la punct împreună cu organizatorii.

„Noi luăm în considerare și ceea ce se zvonește, și facem cercetări pentru a vedea dacă acestea se adeveresc sau nu. Așa am procedat și în cazul bărbatului arestat după cele întâmplate la Sânzieni. Erau zvonuri conform cărora acesta ar suferi de afecțiuni psihice, motiv pentru care l-am trimis la spitalul penitenciarului Jilava pentru investigații. Este și acum acolo, urmând să vedem care vor fi rezultatele” – a declarat Popa.

Accidentul de pe 10 august a născut multe controverse și a deschis mai multe dosare de cercetare. Unul este al accidentului în sine, în urma căruia motociclistul de 37 de ani și-a pierdut viața, iar un altul a fost deschis pentru tentativă de omor, întrucât un alt motociclist, care venea după colegul lui, a fost atacat și înjunghiat de romii din Sânzieni. Cercetările sunt făcute de Parchet, iar șeful IPJ Covasna spune că el și colegii lui au făcut și fac în continuare tot ceea ce le cere procurorul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
tot ala din cei multi d-acolo, 29 septembrie 2014
No comment! ...si avea casca pe cap intreaga cand l-au incaierat ciorile. http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/716730-accident-in-covasna/?p=3844691
leo, 25 septembrie 2014
Am fost a 5 mașină in coloana, țiganii au fugărit la propriu politia. Hoarda zicea de viteza sunetului, de omorât copil si de coliziune intre motoare. Când a început scandalul toate mașinile citeste integral
ARTUR, 24 septembrie 2014
Pentru ''unu din aia multi d-acolo '' daca vrei sa sti starea pasagerei motociclistului decedat nu este asa cum spui tu ! Documenteaza-te si ai sa vezi ca viata acelei tinere este total distrusa ! Asa citeste integral
unu din aia multi d-acolo, 24 septembrie 2014
Luati in seama ca pasagera este vie (cu leziuni minore) si era ceva mai slab echipata decat Attila. La 37 ani cu femeia in spate si un copil de 7 ani acasa care ii asteapta pe amandoi... n-o rupi in citeste integral
lus, 24 septembrie 2014
In padure traiesc multi pitici care cand vad oameni ii rapesc o vreme si ii ametesc pana nu-si mai amintesc nimic.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.