SPORT 29 septembrie 2014

Rezultate excelente obţinute de sportivii CSM la Cupa Mondială U15 şi Campionatele Balcanice de Ju-Jitsu

de Székely Emőke | 580 vizualizări

CM JJIF 2014 -1

CM JJIF 2014

Șase medalii, dintre care jumătate de aur este bilanțul excepțional al secției de arte marțiale a CSM Sfântu Gheorghe la sfârșitul săptămânii trecute, când Bucureștiul a găzduit două evenimente importante din lumea artelor marţiale: Cupa Mondială pentru cadeţi (U15) și Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu la categoria de seniori, acesta din urmă fiind de fapt Open Balcanic (deschis pentru toate țările, nu numai țărilor afiliate Federaţiei Balcanice de Ju-Jitsu). Competiţiile au fost organizate de Federația Internațională de Ju-Jitsu în colaborare cu Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM), Departamentul de Ju-Jitsu, la sala nouă a Complexului Sportiv Dinamo din Bucureşti.

Programul competițiilor a cuprins următoarele probe: fighting, duo-demonstrativ și luptă la sol, iar lista de start a cuprins în jur de 600 de sportivi din 17 țări puternice și bine dezvoltate în sporturile de contact: Rusia, Grecia, Germania, Austria,Turcia, Israel, Cipru, Belarus, Olanda etc.

Sportivii de la CSM Sfântu Gheorghe, pregătiţi de antrenor Petru Oltean, componenţi ai lotului Național al României, au obținut următoarele rezultate:

Cupa Mondială U15: loc I – Găban Anita -57 kg, Fejér Richárd -60 kg; loc III – Lascu Vlad -41 kg. Campionat Balcanic: loc I – Păncescu Alin +94 kg juniori U21, loc III – Codreanu Vlad -62kg juniori U21, loc IV – Vaida Robert -77kg juniori U21. Open Balcanic Seniori: loc II – Bejenaru Vasile -85 kg seniori, loc V – Păncescu Alin +94 kg seniori.

CB JJ 2014.

„Sunt foarte mulțumit de sportivii mei, au luptat exemplar, am eliminat din concurs sportivi de valoare mondială provenind din țări puternice precum Rusia, Germania, Grecia, Israel, Ucraina. Să participi cu 7 sportivi din care 6 să urce pe podiumul de premiere la o competiție mondială este o performanţă greu de egalat” – a declarat antrenorul Petru Oltean.

În urma acestei competiţii, sportivul Vasile Bejenaru s-a calificat la Campionatul Mondial de seniori care va avea loc în noiembrie în Franţa.

„Am demonstrat încă o dată faptul că CSM Sfântu Gheorghe este un club al campionilor. Mulţumesc pe această cale directorului CSM pentru încrederea şi sprijinul acordat mie şi sportivilor mei pentru a ajunge la această competiție” – a concluzionat antrenorul.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.