ACTUALITATE 7 octombrie 2014

A început asfaltarea pe drumul Târgu Secuiesc – Balvanyos

de Covasna Media | 1423 vizualizări

Luni a fost demarată asfaltarea drumului Târgu Secuiesc – Balvanyos. Turnarea asfaltului pe o lungime de 18 km şi într-un strat de 5 cm va fi terminată într-o lună, în funcţie şi de evoluţia vremii.

„Lucrările au putut fi demarate pe strada Turia datorită unei colaborări la nivel local, judeţean şi guvernamental. Faptul că şi UDMR face parte din Guvernul României, a deschis noi oportunităţi” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor. El a adăugat: „Reabilitarea drumului – care este un drum important nu doar la nivel de judeţ, ci şi la nivel naţional –, având o lungime de 35 de km şi aflat într-o stare precară, nu s-ar fi putut realiza cu forţe proprii. Anul acesta se va turna asfalt pe o lungime de 20 km, din care o porţiune de 2 km de drum, începând de la drumul naţional spre Lacul Sfânta Ana, se va asfalta pe teritoriul localităţii Bixad.”

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a afirmat că, peste câteva zile, vor fi finalizate lucrările de construire a trotuarelor, pe ambele părţi ale străzii Turia.

În altă ordine de idei, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a semnalat că lucrările la sensul giratoriu de la intersecţia de la Reci vor începe în această lună şi vor fi terminate până la finele anului, respectiv, până la sfârşitul anului vor fi finalizate şi lucrările de reabilitare totală a DN 2D, în zona cuprinsă între Tinoasa şi până la frontiera judeţului, trecând şi prin Ojdula.

Consiliului Judeţean Covasna

Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.