LIFESTYLE 22 octombrie 2014

Sindromul tunelului carpian, boala celor care lucrează mult la calculator

de Covasna Media | 588 vizualizări

Persoanele trecute de 30 de ani, care lucrează foarte mult timp la calculator, pot dezvolta sindromul tunelului carpian, o afecţiune care se manifestă prin amorţirea degetelor şi chiar prin imposibilitatea de a mai ţine obiecte în mână.

Primul semn care ar trebui să vă trimită la medic, pentru un control, este amorţirea unei mâini, timp de câteva luni, constant.

Medicul ortoped Mihai Râşcu a declarat pentru Digi 24 că primele simptome apar noaptea, în somn, când involuntar începem să flexăm pumnul.

Medicul va pune diagnosticul în baza unei analize numită electromiografie. El poate prescrie apoi gimnastică medicală şi medicamente antiinflamatoare.

Dar, dacă nu cereţi ajutor la timp, boala se va agrava şi veţi începe să scăpaţi obiectele din mână. În acest stadiu al afecţiunii, nervii sunt afectaţi şi musculatura începe să se atrofieze.

Dacă pacientul a ajuns deja în această stare, singura soluţie este o intervenţie chirurgicală. În mod normal, recuperea este rapidă, dar dacă nervul a fost afectat o perioadă îndelungată, este posibil să fie nevoie de câteva luni pentru ca furnicăturile şi slăbiciunea musculară să dispară, spune doctorul Mihai Râşcu.

Potrivit statisticilor, o persoană din 20 care lucrează frecvent la calculator poate să sufere de sindromul tunelului carpian.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.