ACTUALITATE 11 noiembrie 2014

CONCURS. Muzică veselă din partea Filarmonicii din Braşov

de Covasna Media | 492 vizualizări

La Sfântu Gheorghe, în urmă cu opt ani, împreună cu Filarmonica din Braşov au reînceput stagiunile de muzică simfonică, orchestra simfonică fiind binevenită şi azi, mai ales că printre membrii ei găsim şi muzicieni din judeţul nostru. Cel de-al doilea concert al stagiunii este oferit de braşoveni, colaborând şi un solist din Sfântu Gheorghe.

Programul anunţat anterior s-a modificat, în locul concertului la vioară a lui M. Bruch fiind inclus Concertul în La major pentru Clarinet de Mozart.

În programul concertelor simfonice, deseori se fac auzite uverturile lui Rossini, alegerea Filarmonicii din Braşov în cazul de faţă fiind „Cenuşăreasa”. Cu această uvertură va debuta la Sfântu Gheorghe, cunoscuta Filarmonică.

Caută în ziarul „Observatorul de Covasna” de miercuri talonul de concurs cu care poţi câştiga o invitaţie la concertul de vineri al Filarmonicii

Intro-ul Uverturii „Cenuşăreasa” este mai lent, dar mai semnificativ şi voluminos decât media, în schimb lucrările sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendouri, atât de tipice lui Rossini – scrie Pándi Marianne.

După aceasta urmează Concertul în La major pentru clarinet K. 622, compus în anul 1791 de Mozart. Solistul acestui concert este Izsák Jenő din Sfântu Gheorghe.

Aceasta este ultima operă scrisă de Mozart pentru un instrument solo, fiind considerată cea mai echilibrată şi cea mai elegantă compoziţie, totodată fiind şi prima capodoperă pentru clarinet a acestui gen.

Programul va fi încheiat de Simfonia a doua a lui Beethoven, aceasta fiind caracterizată de voioşie şi veselie.

Istoria muzicală e plină de contradicţii în ceea ce priveşte opera lui Beethoven, căci o operă atât de veselă şi plină de viaţă ca şi Simfonia a II-a a fost compusă în aceeaşi perioadă cu un testament sumbru şi serios. A doua simfonie a lui Beethoven a fost compusă în anul 1802, perioadă în care surzenia sa a devenit tot mai evidentă și a început să realizeze că ar putea fi incurabilă. Beethoven a compus această operă în această stare de spirit, fiind un contrast cu lumea exterioară.

Concertul extraordinar al Filarmonicii din Braşov va avea loc vineri, 14 noiembrie, cu începere de la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”. Dirijor Iulian Rusu.

Intrarea este liberă cu abonamentul pentru concerte simfonice, dar la Biroul de Organizare Evenimente Culturale (Piaţa Libertăţii, nr. 1) se pot procura bilete de luni până joi, între orele 11-16 şi vineri în intervalul orar 11-13.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.