ACTUALITATE 12 noiembrie 2014

Bani pentru cadrele didactice

de Székely Emőke | 464 vizualizări

Profesorii nu trebuie să dovedească prin facturi când și pentru ce au cheltuit banii

Peste 3.000 de cadre didactice din județul Covasna primesc suma de 150 de euro, bani pe care îi pot cheltui pentru achiziționarea de cărți sau alte materiale care îi ajută în dezvoltarea profesională. Banii au ajuns deja în conturile dascălilor, sau vor ajunge în cel mai scurt timp, și asta pentru că inspectorul șef din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, Keresztély Irma, a semnat actele necesare virării banilor.

Nu primesc acest ajutor cei care nu au contracte de muncă încheiate cu unitățile de învățământ, sau dacă norma lor pe săptămână este mai mică de jumătate, și nici cei care predau doar pentru o perioadă de 30-60 de zile în locul unui cadru didactic care este în concediu medical. De asemenea, nu sunt îndreptățiți la acest ajutor acei lideri de sindicat care nu predau măcar cu jumătate de normă. Dat fiind faptul că în timpul concediului de creștere a copilului mamele își suspendă contractele de muncă, nu îndeplinesc condițiile pentru acest ajutor, așadar nici ele nu vor primi cei 150 de euro.

„Județul Covasna a primit pentru acest ajutor suma de 2.241.400 de lei, ceea ce ar fi ajuns pentru 3.202 persoane, dar pe baza situației centralizate doar 3.033 de persoane sunt îndreptățite să primească ajutorul. Din banii rămași vom putea soluționa unele cazuri apărute ulterior, pentru că cei angajați în luna octombrie nu figurează încă în datele centralizate” – a declarat inspectorul șef Keresztély Irma.

Aceasta a mai spus că la nivel de județ sunt 206 de cadre didactice care nu au cont bancar, așadar acestea vor primi banii în mână. Un lucru deloc de neglijat este faptul că beneficiarii sumelor de bani nu trebuie să dovedească prin facturi când și pentru ce au cheltuit banii, dar vor trebui să declare aceste informații prin completarea unui act tipizat.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.