ACTUALITATE 18 noiembrie 2014

Alimentele UE – mană pentru săraci, bătaie de cap pentru primari

de Székely Emőke | 532 vizualizări

Edilii din județ sunt nemulțumiți de modul în care Ministerul Fondurilor Europene demarează programul de ajutorare cu pachete de alimente a persoanelor defavorizate. Aceștia spun că toată lumea știe cine este îndreptățit să primească ajutor, numai ei nu, când de fapt hrana va trebui distribuită de primării.

Ședință de informare

Spre deosebire de anul trecut, Prefectura este cea care coordonează anul acesta activitatea de acordare a acestor ajutoare, și nu Consiliul Județean. Prefectul Marius Popica a convocat o ședință la care au fost prezentate, apoi dezbătute aspectele legate de acordarea ajutorului. Reprezentanții Prefecturii Covasna au vorbit despre cadrul legal al programului și le-au spus primarilor care sunt pașii de urmat pentru ca distribuirea alimentelor să se facă fără probleme. „Spre deosebire de anul trecut, acum vor ajunge la primării cutii gata ambalate, ceea ce este bine pentru că astfel zahărul, uleiul și celelalte produse nu vor mai veni pe rând, ci odată. Distribuirea pachetelor se va face în termen de 30 de zile de la data recepției la primărie. Deocamdată însă nu se cunoaște firma care va distribui alimentele pentru că licitația nu s-a încheiat” – a declarat prefectul Marius Popica.

Cupoane și liste suplimentare

Anul acesta cei care fac parte din grupurile țintă, și anume șomerii, pensionarii cu pensii mici, persoanele cu handicap sau cele beneficiare de ajutor social, au primit prin poștă cupoane prin care pot ridica aceste alimente. Șefa Poștei din județul Covasna, Benedek Csilla, spune că acestea au fost distribuite deja în proporție de 98%. „Au fost cazuri în care adresa era greșită, sau persoanele care au primit cupon nu le-au ridicat, însă în majoritatea cazurilor au fost distribuite. Am avut însă și câteva cazuri în care persoane de bună credință au spus poștașului că refuză preluarea cuponului pe motiv că nu au nevoie de acest ajutor” – a declarat Benedek Csilla. Cei care nu au primit dintr-un motiv sau altul cupon, dar conform legii se încadrează în unul din grupurile țintă, vor fi trecuți pe o listă suplimentară care va fi trimisă la București, după care vor primi alimentele ce li se cuvin.

Soţul primește, soţia nu...

Nu merge însă totul ca pe roate, și asta o spun primarii. Viceprimarul comunei Vâlcele, Nicolae Cucu, a declarat că în comuna lor problemele se țin lanț. „Avem situații în care soțul a primit cupon și soția nu. Sau 5 din cei 10 copii au primit, și 5 nu. Ne vor sări romii în cap. Și mie, și primarului. Plus de asta legea spune că pe baza listelor suplimentare se acordă ajutor în limita stocului disponibil. Asta înseamnă că cei de pe listă poate nu vor primi 6 kg de făină, ci doar 3. Și atunci iar nu e bine că unul de ce a primit mai mult, iar altul mai puțin. Sper ca aceste neconcordanțe să se rezolve, pentru că Vâlcele este o comună problemă” – a spus viceprimarul Nicolae Cucu. Prefectul Marius Popica i-a răspuns prin a spune că aceste persoane ori vor primi cutia întreagă, ori nimic, pe baza a ce se hotărăște la minister.

„Noi suntem mereu cei răi”

Mai mulți edili au spus că nu sunt de acord cu metoda de acordare a acestor ajutoare pentru că de fapt de la București se decide cine va primi și cine nu, în timp ce ei sunt cei care cunosc realitatea din comune. „Primarul e mereu cel rău. Eu nu știu cine primește și cine nu, e o bătaie de joc la adresa primarilor. Oamenii vin la noi, fac reclamații la noi, unii pe bună dreptate, în timp ce toate deciziile se iau la nivel central” – spune primarul comunei Dobârlău, Vasile Maxim. Și alți edili au fost de acord cu el și au spus că este o nouă povară aruncată în cârca primarilor. Aceștia au spus că nu au nici personal care să se ocupe de distribuire, și nici spații de depozitare a alimentelor. Plus de asta, trebuie să asigure și mijloace de descărcare a transportului, ceea ce din nou este o problemă.

Semne de întrebare sunt așadar multe, însă poate cea mai mare problemă va apărea în cazul în care licitația nu se va finaliza anul acesta. Și asta pentru că cupoanele pot fi folosite doar în 2014, însă în cazul în care procedura birocratică se lungește, nimeni nu știe ce se va întâmpla cu aceste cupoane care nu vor mai fi valabile, și cum vor trebui să rezolve situația autoritățile locale.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.