ACTUALITATE 20 noiembrie 2014

Fără permis și băut la volan, a tamponat două mașini

de Székely Emőke | 449 vizualizări

Miercuri după masa polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Dealului din municipiul reședință de județ a avut loc o tamponare.

Oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a tamponat alte două vehicule care erau staţionate. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,90 mg./l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge. Poliţiştii au constatat, de asemenea, că şoferul, pe lângă faptul că se urcase băut la volan, nu avea nici permis de conducere. Cercetările sunt continuate acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi care nu posedă permis de conducere.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.