LIFESTYLE 20 noiembrie 2014

Tocurile, arma secretă a femeilor

de Covasna Media | 505 vizualizări

Una din armele de nădejde a femeilor maestre în arta seducţiei sunt tocurile înalte. Cercetările specialiştilor au arătat că bărbaţii au tendinţa să sară mai degrabă în ajutorul unei domniţe la ananghie care poartă tocuri, decât în ajutorul celor care poartă pantofi cu talpă joasă.

Profesorul francez Nicholas Guéguen, realizatorul studiului, a declarat, potrivit „Daily Mail”, că femeile pe tocuri au o influenţă mai puternică asupra comportamentului unui bărbat decât cele care poartă pantofi cu talpă joasă.

Primul pas al demonstraţiei profesorului Guéguen a arătat că bărbaţii acceptă mai uşor să completeze un chestionar dacă sunt opriţi pe stradă de o femeie pe tocuri, fiind tot mai binevoitori cu cât tocurile sunt mai mari.

Când femeile au fost încălţate în balerini, doar 25 din 60 de bărbaţi întrebaţi au acceptat să completeze chestionarul, iar când acestea au purtat tocuri, 36 din 60 de bărbaţi au acceptat să răspundă întrebărilor. Când înălţimea tocului a depăşit zece centimentri, numărul respondenţilor la chestionare a ajuns la 49 din 60. Concluzia francezului a fost că bărbaţii răspund favorabil la rugăminţile femeilor pe măsură ce înălţimea tocurilor creşte.

Alt experiment al profesorului Guéguen a demonstrat că este de două ori mai probabil ca un bărbat să îi returneze unei femei are poartă tocuri mănuşa scăpată pe jos. Nici mai mult nici mai puţin de 56 de bărbaţi din 60 s-au oprit, au ridicat şi au înapoiat mănuşa unei femei care mergea pe tocuri de peste 10 centimetri.

Guéguen e de părere că bărbaţii privesc această metodă de interacţiune, prin ajutor, drept o ocazie inofensivă de a face contact vizual cu o femeie atractivă.

Experimentul final al francezului a arătat cât de rapid abordează un bărbat, într-un bar, o femeie care stă singură la masa alăturată, iar rezultatele au arătat că o femeie care poartă tocuri este abordată de două ori mai repede decât o femeie care poartă pantofi cu talpa joasă.

În plus, tocurile mari schimbă mersul femeilor, astfel că ele îşi mişcă mai mult şoldurile şi coapsele. Cu toate acestea, chiar şi pozele cu femei care poartă tocuri înalte sunt mai apreciate de bărbaţi.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.