ACTUALITATE 23 noiembrie 2014

Prima Gală Națională a Societății Civile Tinere a avut loc la Covasna [FOTO]

de Székely Emőke | 1391 vizualizări

Stațiunea Covasna a fost în weekend gazda primei ediții a Galei Naționale a Societății Civile Tinere din România, eveniment ce s-a desfășurat sub genericul „Inspirăm o nouă generație” și care a adunat laolaltă reprezentanți ai societății civile tinere din toată țara, oameni care în ciuda vârstei au reușit să scrie și să implementeze proiecte impresionante, dar și reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale.

Recunoaștere pentru tineri

Ideea organizării acestei gale îi aparține reprezentantului Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna, Cătălin Lazăr, care în urmă cu câteva luni și-a propus să realizeze în județ prima gală destinată tinerilor. A mers la București, a bătut la toate ușile de la Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Educației, a implicat autoritățile locale și societatea civilă din județ și nu s-a lăsat până când nu și-a văzut proiectul împlinit. În cadrul galei au fost acordate premii la 6 categorii, cele mai bune proiecte fiind alese de un juriu de specialitate, care a punctat originalitatea, impactul proiectului, grupul țintă și alte aspecte. La premiere au fost strigați rând pe rând reprezentanții a 40 de ONG-uri, care au spus că premiul primit este o recunoaștere a muncii lor, dar și un motiv de responsabilizare și motivare pentru proiectele pe care urmează să le desfășoare.

Sprijinul autorităților

Gala Națională a Societății Civile Tinere s-a bucurat de sprijinul autorităților și a fost un eveniment la care au contribuit cele două ministere mai sus amintite, Instituția Prefectului Covasna, Consiliul Județean Covasna și Primăria stațiunii Covasna. Primarul orașului Covasna, Thiesz János, a vorbit în calitate de gazdă și le-a spus celor prezenți că speră să se întoarcă în stațiune. „Este o bucurie deosebită pentru orașul Covasna să fie gazda unui asemenea eveniment, și sper că cei care au venit aici s-au simțit bine și se vor întoarce” – a spus primarul. De aceeași părere a fost și prefectul județului Covasna, Marius Popica. Acesta a spus în discursul său că orașul Covasna este renumit pentru tratamentele de inimă, dar că folosind o figură de stil putem considera că tocmai din acest motiv Covasna a fost potrivită pentru organizarea evenimentului, deoarece gazdele și-au deschis inima și sufletul și i-au primit cu căldură pe toți cei prezenți. Conlucrarea dintre autorități a fost punctată și de vicepreședintele Senatului, Marius Obreja, care și-a manifestat bucuria față de acest lucru spunând că autoritățile au muncit cot la cot la organizare, iar ONG-urile „au fost ca niște infanteriști” și au pus umărul la treabă. Evenimentul s-a bucurat și de prezența deputatului Horia Grama, care a promis că va sprijini cu ardoare proiectele de tineret.

Sprijinul a două ministere

La gală au fost prezenți și reprezentanții celor două ministere implicate, cel al Tineretului și Sportului, și al Educației. Consilierul ministrului educației, Romeo Moșoiu, a spus că speră ca gala de la Covasna să aibă continuitate pentru că tinerii au multe proiecte, însă acestea nu sunt îndeajuns de promovate. „Sper ca Gala Națională a Societății Civile Tinere să devină un brand interesant. În România sunt multe proiecte de tineret, dar acestea nu se promovează, de aceea era nevoie de un astfel de eveniment să aducem în atenția publicului munca pe care o desfășoară tinerii voluntari. Proiectele lor de multe ori nu au nevoie de finanțare consistentă, dar impactul pe care îl produc este deosebit de important” – a declarat Romeo Moșoiu.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Cristian Cosmin, a declarat că gala de la Covasna i-a depășit toate așteptările, și a vorbit despre strategia de tineret a Ministerului din care face parte. „Tineretul se mişcă atât la nivel european, cât şi la nivel mondial, iar noi încercăm să ţinem pasul şi la nivel naţional. Tinerii ne-au cerut în nenumărate rânduri să avem o strategie, lucru pe care l-am finalizat la sfârşitul anului trecut. Suntem foarte aproape ca aceasta să fie adoptată în şedinţă de Guvern, iar eu sper ca în maximum 2-3 săptămâni, după ce luăm ultimele avize, acest lucru să se întâmple. Interesul nostru major este ca banii alocaţi activităţilor de tineret din proiecte europene să fie cât mai bine absorbiţi şi mă gândesc la Erasmus Plus care pe toată perioada de programare va aduce în România un buget de aproape 50 de milioane de euro, vorbesc de Garanţia pentru tineret, precum şi alte proiecte europene pe care le putem accesa în condiţiile în care avem o strategie bine pusă la punct” – a declarat Cristian Cosmin.

Societatea civilă – gândire greșită

Unul dintre membrii juriului a fost directorul WWF România (World Wide Fund for Nature – Fondul Mondial pentru Natură), Csibi Magor, care a vorbit despre faptul că în România există în continuare o abordare greșită a subiectului societății civile. „În România oamenii gândesc în continuare că societatea civilă este ceva foarte birocratic. Dar nu e așa. Dacă te interesează ce se întâmplă în blocul tău, în jurul tău, deja vorbim de spirit civic, de societate civilă” – a declarat Csibi Magor. În ceea ce privește proiectele pe care le-a evaluat, directorul WWF a spus că a fost surprins de câteva dintre ele, care se axează nu numai pe protecția mediului, ci includ și componente de promovare a zonei, a tradițiilor.

Daniel Şanta, reprezentant al Asociației Pentru Comunitate, unul dintre partenerii evenimentului, ne-a declarat: „Efortul pentru a pune în practică o asemenea idee este considerabil. E extraordinar că județul nostru are oameni cu energia și determinarea lui Cătălin Lazăr, are un director DJST deschis să susțină proiecte ample așa cum este domnul Marian Știopu și mulți oameni dispuși să se implice. Reacțiile celor prezenți sunt o confirmare că această gală a depășit toate așteptările, reușind să reunească în Covasna crema societății civile tinere. Ora exactă în viața civică din România s-a dat sâmbătă de la noi din județ.”

Laureații galei

Organizatorul evenimentului, Cătălin Lazăr, a spus că numărul de proiecte înscrise în cele 6 secțiuni ale competiției i-a depășit așteptările, fiind vorba de 120. Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați că au înțeles importanța unui asemenea demers și sper ca această ediție să fie doar începutul unui eveniment care să capete tradiție în România. Tineretul din țara noastră merită recunoaștere”, a spus Lazăr.

Au fost premiate 37 de proiecte, s-au acordat 6 premii speciale și un mare premiu – care a revenit Fundației The Duke of Edinburgh International Award – liderul programelor de dezvoltare personală adresate tinerilor între 14 și 24 de ani.

Din județul nostru au primit distincții Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” pentru proiectul „Carvingul – Artă, promovare, dezvoltare de competențe în parteneriat”, Asociația Ecou pentru evenimentul „Saint George City of Debate” și Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe pentru proiectul național de educație „Memorialul Codruț Morar și Jani Ferenc.”

Gala a fost onorată de prezența unor nume mari din societatea civilă, Diana Certan – Fundația Noi Orizonturi, Luminița Tanasie – Coaliția Natura 2000, Dr. Anemari Helen Necșulescu – Habitat for Humanity, Ludescher László – Asociația Caritas Alba Iulia, Cristina Mastacan – CENTRAS, Sergiu Sebeși – CSR NEST și mulți alții.

Prezentatorii galei au fost doi tineri de succes din Sfântu Gheorghe, Bianca Dragomir – delegat de tineret al României la ONU, și Eduard Sonea – jurnalist la Radio France International.

Evenimentul de la Covasna a fost organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Prefectura Covasna, Consiliul Judeţean Covasna şi Primăria stațiunii Covasna.

Sponsori principali au fost Hotel Clermont din Covasna și Autoliv.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.