ACTUALITATE 24 noiembrie 2014

Vreme rece cu temperaturi sub pragul de îngheţ

de Covasna Media | 550 vizualizări

Iarna se grăbeşte să se instaleze cu paşi siguri. Până vineri vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit. Astfel, media temperaturilor maxime nu va depăşi -2 grade în Moldova, în timp ce în regiunile vestice regimul termic va fi puţin mai blând cu aproximativ 5 grade. Noaptea temperaturile se vor situa sub pragul de îngheţ în toata ţara, iar în depresiuni va fi ger.

Marţi vremea va fi rece pentru această perioadă din an, în special în sudul şi în estul ţării. Ziua începe cu ceaţă în zonele mai joase de relief, dar in regiunile extracarpatice şi zona de munte cerul rămâne înnorat toată ziua şi unde pe alocuri cad ninsori slabe sau fulguieli. În schimb, în restul teritoriului se arată puţin şi soarele şi doar izolat este posibil să apară precipitaţii slabe, mixte. Vântul mai are unele răbufniri nervoase în Delta Dunării, iar amiaza aduce temperaturi modeste, numai minus 2 grade Celsius în Moldova şi cel mult 7 grade în Dealurile de vest, iar cele minime între -9 şi 1 grad. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, local se va semnala ceaţă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.