ACTUALITATE 25 noiembrie 2014

Cum să ne ferim de răceală și gripă!

de Székely Emőke | 747 vizualizări

Recomandările specialiștilor pentru a trece de iarnă fără febră și tuse

Diferențele de temperatură din ultima perioadă, zilele neobișnuit de calde pentru noiembrie, apoi frigul care a venit parcă de nicăieri ne pot pune la încercare organismul. Este perioada în care mulți dintre noi răcesc, și pentru a preveni răcelile de sezon căutăm cele mai bune produse, sau o formulă prin care copiii, dar și adulții să fie sănătoși toată iarna.

Președintele Colegiului Medicilor de Familie din Județul Covasna, dr. Lucia Șereș, ne-a declarat că deocamdată nu a apărut un val de cazuri de răceală de sezon. „Deocamdată e liniște, nu pot spune că a crescut numărul cazurilor de răceală, iar gripa încă nu a apărut deloc” – a spus dr. Lucia Șereș. Aceasta a mai spus că le recomandă în special părinților să nu își ducă copiii bolnavi în colectiv. „În cazul în care copilul e bolnav, tușește, are febră, trebuie ținut acasă. Dacă merge la grădiniță, la școală sau în parc, există riscul să se îmbolnăvească și alți copii. Este important așadar ca atunci când sunt bolnavi copiii să fie ținuți acasă. Regula e valabilă și pentru adulți, de altfel, dacă suntem bolnavi, să nu ieșim în colectiv, în locuri publice, unde putem îmbolnăvi și alți oameni” – a declarat președintele Colegiului Medicilor de Familie din județul Covasna. În ceea ce privește prevenția, dr. Șereș recomandă să consumăm multe legume și fructe proaspete, să luăm vitamina C sau să ne vaccinăm antigripal.

Lumea cumpără vitamine

O farmacistă din Sfântu Gheorghe ne-a spus că vânzările la produsele „de sezon” au crescut în ultima perioadă. În general oamenii cumpără suplimente alimentare și vitamine, dar își fac și un stoc de medicamente simptomatice, luate la primul strănut sau la primele semne ale unei răceli. „În general clienții ne cer sfatul, ceea ce este bine. Spun pentru cine au nevoie de vitamine, de suplimente pentru întărirea imunității, și astfel le putem recomanda produse specifice unor anumite grupe de vârstă. În ultimele săptămâni a crescut cererea pentru vitamina C, dar și pentru alte produse, gen complex de vitamine” – ne-a declarat farmacista. Aceasta a mai precizat că în general oamenilor le place să aibă pe stoc atât produse pentru inflamații în gât, cât și medicamente pentru scăderea febrei. Cu toate acestea a menționat că de preferat e ca pacienții să ceară sfatul medicului de familie la cumpărarea oricăror medicamente.

Propolis, echinaceea și frații lor

Produsele naturiste sunt și ele la mare căutare în această perioadă. Specialistul în nutriție din cadrul unui asemenea magazin ne-a spus că au clienți fideli care de câțiva ani le cumpără produsele și care sunt feriţi de bolile specifice iernii pentru că au un sistem imunitar puternic. „Pentru întărirea imunității recomandăm produse cu propolis, echinaceea sau cătină. Efectul benefic al acestora a fost dovedit de zeci, chiar sute de ani, și sunt eficiente. Pe lângă folosirea acestor produse avem nevoie și de o alimentație sănătoasă și un stil de viață cât mai sănătos pentru că nu vorbim de produse minune. Plantele, produsele naturiste ajută, dar și tu trebuie să faci ceva pentru asta” – spune reprezentanta magazinului. Tot la capitolul produse naturiste sunt la modă și gelurile cu aloe vera. Un distribuitor al acestor produse ne-a spus că în ultima vreme comenzile au crescut, iar în opinia lui acest lucru se datorează faptului că oamenii încep să conștientizeze că merită să investești în prevenție.

Sportul face minuni

Mișcarea, antrenamentul ne pot feri de asemenea de boli. Antrenorul de arte marțiale Szőke Attila ne-a spus că cei care practică sport, au condiție fizică pe care o și mențin, sunt mai feriți de răceală și gripă, și asta pentru că organismul lor este mai puternic. „Antrenamentul ajută la buna funcționare a sistemului cardiovascular, iar asta contează mult în ceea ce privește dezvoltarea unui sistem imunitar puternic. Indiferent de tipul de antrenament, fie că vorbim de practicarea unui sport anume sau de simpla alergare în stadion, contribuim semnificativ la întărirea imunității. Trebuie știut faptul că și alimentația trebuie adaptată pentru un stil de viață activ, e bine să consumăm multe fructe și legume, dar să nu neglijăm nici carnea. De asemenea, necesarul de lichide trebuie consumat, un om care se antrenează constant are nevoie de cu două ori mai multe lichide decât cel care are un stil de viață sedentar” – ne-a declarat antrenorul Szőke Attila.

Vaccinul antigripal

Una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a gripei sezoniere este vaccinul antigripal. Acesta se găsește în farmacii și poate fi administrat de medicul de familie. Anumite categorii de persoane, considerate ca fiind cu risc, primesc vaccinul gratuit prin programul național de vaccinare antigripală. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna, în județ au ajuns deocamdată 600 de doze, dar acestea au deja destinatari stabiliți – personalul sanitar și bătrânii instituționalizați. Reprezentantul DSP, epidemiologul dr. Sánta Ferenc, spune că în perioada următoare vor ajunge în județ și alte tranșe de vaccin care vor fi distribuite medicilor de familie pentru ca aceștia să vaccineze bolnavii cronici, persoanele de peste 65 de ani și gravidele. „Nu am ieșit încă din termen pentru că gripa nu a apărut deocamdată. Vaccinul trebuie administrat cu două săptămâni înainte de apariția gripei, așadar nu este ceva legat de o dată anume” – a declarat dr. Sánta Ferenc.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.