ACTUALITATE 25 noiembrie 2014

Inspectoratul Şcolar vrea rezultate mai bune la Evaluarea Naţională

de Agerpres | 467 vizualizări

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna vrea rezultate mai bune decât cele de anul acesta la Evaluarea Naţională pe care elevii din clasele a VIII-a o vor susţine anul viitor, strategia de pregătire urmând să fie stabilită şi în funcţie de notele pe care aceştia le vor obţine la examenele de simulare care au început marţi.

La simulare vor participa peste 2000 de elevi români şi maghiari, care vor susţine în perioada 25-27 noiembrie probele de Limba română, Limba maghiară, respectiv Matematică, notele obţinute urmând să fie trecute în catalog. „Scopul simulării este de a obişnui elevii cu atmosfera de examen şi de a evalua nivelul de pregătire al acestora pentru a le putea îmbunătăţi cunoştinţele. Dorim ca elevii să fie mai bine pregătiţi, iar rezultatele la Evaluarea naţională de anul viitor să fie mai bune decât în acest an”, a declarat inspectorul şcolar Farkas Csaba. Rezultatele simulării vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ şi vor fi prezentate în consiliile profesorale.

La simularea Evaluării Naţionale din luna martie rezultatele elevilor covăsneni au fost slabe, promovabilitatea generală situându-se sub 50%. La Matematică, doar puţin peste 28% dintre elevi au obţinut nota 5, la Limba şi Literatura Română promovabilitatea a fost de 49,11%, iar la Limba şi Literatura maghiară, de peste 80%. Aproape 30 de şcoli din judeţul Covasna au avut promovabilitate zero la cel puţin una dintre probele Evaluării naţionale, dar au fost şi şcoli din mediul rural unde promovabilitatea a fost de sută la sută.

Totuşi, în urma măsurilor luate la nivelul unităţilor şcolare, la examenul de Evaluare Naţională din vară rezultatele au fost mult mai bune, peste 72% dintre absolvenţii claselor a VIII-a din judeţ obţinând note de trecere. La Limba maghiară promovabilitatea a fost de 92%, la Matematică a fost 73%, iar la Limba şi literatura română, de 56%. Cu toate acestea, rezultatele Evaluării Naţionale din vara lui 2014 au fost cu patru procente mai slabe decât cele din anul precedent, promovabilitatea generală fiind de 72% faţă 76% în 2013.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.