ACTUALITATE 27 noiembrie 2014

S-a încheiat săptămâna donării fructelor şi legumelor la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”

de Covasna Media | 676 vizualizări

Vinerea trecută, şi la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe s-a încheiat campania ,,Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, activitate cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale, fiind un demers al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) în care se implică voluntari, elevi şi profesori.

Scopul acestei acţiuni este dezvoltarea spiritului de voluntariat şi de solidaritate al elevilor faţă de persoane din categorii defavorizate: elevi cu dizabilităţi din şcolile speciale sau din centrele de plasament, familii aflate în dificultate, bătrâni din instituţii de ocrotire socială.

Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară, în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea.

În urma acestei campanii au fost ajutate familiile unor elevi din şcoala noastră, dar şi alte familii aflate în dificultate – unde voluntarii noştri au ajuns îndrumaţi de părintele Sebastian Pârvu. Ajutoarele au constat în pachete, care, pe lângă fructe şi legume, au conţinut zahăr, ulei, orez, paste făinoase, conserve, atât de necesare sărbătorilor care se apropie.

Mulţumim tuturor celor care s-au implicat: voluntari, elevi, părinţi şi profesori!

Prof. Coordonator Elena Suncă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.