ACTUALITATE 2 decembrie 2014

La sfârșitul săptămânii putem merge la schi

de Székely Emőke | 563 vizualizări

La Şugaş Băi, deocamdată prețurile nu se schimbă față de anul trecut

Dacă vremea nu se va încălzi brusc în următoarele zile, iubitorii schiului vor putea merge atât la pârtiile de la Șugaș Băi, cât și la cea de la Covasna. De asemenea, Primăria Sfântu Gheorghe va deschide și cele două patinoare din oraș.

Întârzieri din cauza penelor de curent

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tischler Ferenc, ne-a declarat că la sfârșitul săptămânii pârtiile de la Șugaș Băi vor fi deschise. „Muncitorii lucrează la amenajarea pârtiilor, însă lucrările au fost îngreunate și chiar sistate din cauza lipsei de curent. De asemenea, luni noaptea s-a rupt și un copac care a blocat drumul spre Șugaș Băi, așadar nici nu am putut ajunge în stațiune. Dar ne bucurăm de zăpadă, și dacă nu intervine ceva imprevizibil, la sfârșitul săptămânii se va putea schia” – spune viceprimarul. Acesta a mai spus că prețurile nu se schimbă față de anul trecut, și variază între 10 și 50 de lei, în funcție de numărul urcărilor. Tarifele ar putea fi însă modificate în ianuarie, pentru că cele de anul acesta au fost reglementate printr-un proiect de hotărâre valabil pe tot anul 2014, însă deocamdată Consiliul Local Sfântu Gheorghe nu a dezbătut sau votat proiectul de hotărâre cu privire la prețurile pentru 2015.

Vineri se deschide și pârtia de la Covasna

Reprezentantul Primăriei Covasna, Jeszenovics Károly, ne-a spus că partea inferioară a Pârtiei „Lőrincz Zsigmond” din Covasna va fi deschisă vineri la ora 15, urmând ca în funcție de vreme să fie deschisă și partea superioară. „Zăpada este deocamdată plină cu apă, însă pentru partea de jos a pârtiei este bună. În ceea ce privește partea superioară, aici e nevoie și de zăpadă artificială, dacă temperaturile vor fi favorabile, vom porni tunurile de zăpadă” – spune Jeszenovics Károly. Acesta a mai spus că membrii Consiliului Local Covasna au votat un proiect de hotărâre cu privire la prețurile din acest sezon. Acestea variază între 20-60 de lei, în funcție de intervalul orar pentru care optează schiorii. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere de 50%.

Se deschid și patinoarele

Miercuri se va deschide patinoarul de la Târgu Secuiesc, dar și cel de lângă Multi Trans din Sfântu Gheorghe. Viceprimarul Tischler Ferenc spune că angajații Primăriei lucrează la montarea celor două patinoare din oraș, cel de lângă piață va fi deschis miercuri, iar cel din spatele magazinului Penny cel mai probabil la sfârșitul săptămânii. La Târgu Secuiesc prețul biletelor este de 3 lei pentru copii și 5 lei pentru adulți, iar la Sfântu Gheorghe adulții plătesc 7 lei, iar copiii 5 lei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.