LIFESTYLE 14 decembrie 2014

Facebook ar putea integra o funcţie similară cu cea a butonului „Dislike”

de Mediafax | 442 vizualizări

Reţeaua de socializare Facebook nu va introduce butonul „Nu îmi place/ Dislike”, dar ar putea integra o funcţie similară, sub o altă denumire, informează time.com.

Mark Zuckerberg, cofondatorul Facebook, a declarat săptămâna trecută, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri, că a luat în considerare să introducă butonul „Nu îmi place/ Dislike”, dar a decis în cele din urmă să renunţe, considerând că ar avea o conotaţie „prea negativă”.

În schimb, compania lucrează la dezvoltarea unei alte funcţii care să exprime un sentiment similar cu acela de a nu aprecia o stare, dar care să nu încurajeze utilizatorii să voteze efectiv împotriva unei postări care nu le place.

„Trebuie să ne dăm seama care este cel mai corect mod de abordare, pentru ca această funcţie să fie o forţă a binelui, nu o forţă negativă", a declarat Mark Zuckerberg, aflat în Menlo Park, California.

O astfel de funcţie ar putea avea sens când un prieten virtual anunţă decesul unei persoane şi împărtăşeşte o informaţie despre o nedreptate socială, dar nu i-ar „inspira” pe utilizatori să-şi intimideze prietenii care publică prea multe fotografii cu bebeluşi şi prea multe actualizări de stare.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,35 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună, fapt care înseamnă că aproape jumătate din populaţia conectată la internet la nivel mondial foloseşte această platformă măcar o dată pe lună, după cum relata la sfârşitul lunii octombrie publicaţia The Wall Street Journal.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.