ACTUALITATE 16 decembrie 2014

Prognoza meteo. Vreme destul de caldă pentru această perioadă a anului

de Covasna Media | 711 vizualizări

Meteorologii anunţă o vreme de toamnă târzie, nicidecum de iarnă. În unele zone vor cădea precipitaţii mixte şi nu vom scăpa nici de ceaţă şi polei.

Miercuri vorbim despre o vreme de toamnă târzie în mai toată ţara. În vest şi în nord-vest se răceşte, cerul e încărcat de nori şi plouă. În celelalte regiuni norii acoperă temporar cerul, ceaţa e prezentă şi izolat persistă, trecător asociată cu burniţe sau ploi slabe. În zona montană înaltă vor fi lapoviţe şi ninsori. Vântul are intensificări pe munte şi pe litoral. Maximele se vor situa în general între 2..3 grade în Moldova şi cel mult 12 grade în sud-estul extrem.

Joi, deşi temperaturile mai scad puţin, ele rămân totuşi mai mari decât cele obişnuite în această perioadă în aproape toată ţara. În zonele joase din sud şi est norii joşi şi ceaţa care îi însoţeşte pe alocuri persistă şi izolat poate cădea burniţa. În celelalte regiuni vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse precipitaţii slabe. Predomină ploile iar la munte, în Maramureş şi în nordul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte şi chiar predominant ninsori în nordul Carpaţilor orientali. Izolat se poate forma polei iar vântul suflă mai tare pe crestele munţilor. Maximele se vor situa între 1 grad în estul Transilvaniei şi 9 grade în sud-vestul Olteniei.

Vineri vremea se încălzeşte uşor faţă de ziua anterioară în aproape toată ţara. La munte dar şi în regiunile intracarpatice norii acoperă cerul mai toată ziua şi temporar plouă slab, iar în nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. În celelale regiuni, mai ales în primele ore dar şi seara va fi ceaţă însoţită de nori joşi. Vântul suflă mai turbulent la munte, iar maximele se vor situa între 3 grade în Moldova şi 12 grade în sud-vestul Olteniei.

În weekend norii acoperă treptat toate regiunile şi temporar lasă precipitaţii în general slabe în cea mai mare parte a ţării. Sâmbătă, peste zi plouă pe arii restrânse, dar în noaptea de sâmbătă spre dumnică ninge la munte iar în nord, în centru şi în vest aşteptăm lapoviţă şi ninsoare în timp ce în celelalte regiuni predomină ploile. Izolat se va forma polei iar în primele ore în zonele joase e ceaţă. Maximele vor fi între 3 şi 13 grade sâmbătă, dar de duminică vremea se răceşte astfel încât în primele două zile ale săptămânii viitoare maximele sunt în general între 3 şi 8 grade iar şanse mai mari de precipitaţii sunt dumnică şi luni.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.