ACTUALITATE 7 ianuarie 2015

Ziua Culturii Naţionale marcată de TAM în toată luna ianuarie

de Covasna Media | 435 vizualizări

Afis_Sfantul din Sfantu Gheorgheafis_micAFIS TARA MEA

Ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a fost declarată în anul 2010 „Ziua Culturii Naţionale. Şi în acest an Teatrul „Andrei Mureşanu” marchează acest moment printr-o serie de manifestări care vor avea loc pe toată durata lunii ianuarie.

Duminică, 11 ianuarie, de la ora 19.00 şi luni, 12 ianuarie, de la ora 18.00 publicul este invitat la două reprezentaţii ale spectacolului „Ţ/Tara mea” de Radu Macrinici, cea mai bună piesă românească de teatru din 1997, premiu acordat de UNITER şi Casa Regală a României. Spectacolele vor avea loc la Sala Mare a Teatrului, iar din distribuţie fac parte actorii Inna Andriucă şi Nicolae Croitoru.

Luni, 19 ianuarie şi marţi, 20 ianuarie de la ora 11.00 TAM şi Teatrul de păpuşi şi marionete „Peter Pan” aduc în faţa copiilor spectacolul „Frumoasa din pădurea adormită” – un spectacol de Alin Antemir, ce va fi pus în scenă în Foaierul Teatrului.

Marţi, 20 ianuarie de la ora 19.00 la Sala Mare a Teatrului va avea loc reprezentaţia celui mai important spectacol din stagiunea 2013/2014 a Teatrului „Andrei Mureşanu”, „Sfântul din Sfântu Gheorghe” de Peca Ştefan, regia Ana Mărgineanu.

Miercuri, 28 ianuarie de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului va avea loc o nouă reprezentaţie a spectacolului „Împreună” de Petronela Rotar, în regia Mirelei Bucur.

Toţi cei interesaţi să participe la evenimentele organizate de Teatrul „Andrei Mureşanu” pot rezerva bilete la numărul de telefon 0267315324.

Vă aşteptăm la teatru!

Dan Ţopa

Manager, Teatrul „Andrei Mureşanu”

Sfântu Gheorghe

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.