ACTUALITATE 12 ianuarie 2015

EDITORIAL. Renaşte naţionalismul european?

de Dumitru Manolăchescu | 530 vizualizări

După ce toată lumea a devenit Charlie, după „nou sommes tous Charlie”, se mizează pe o creştere exponenţială a forţelor partidelor naţionaliste europene. Într-un clasament pe care nu l-a făcut încă nimeni, eu unul văd pe primul loc chiar Frontul Naţional din Franţa, partidul d-nei Marine Le Pen. Am văzut-o într-un interviu pentru CNN şi m-a cam speriat madame Le Pen, nu seamănă nicicum cu „naţionalistele” noastre liberale sau pesediste, gen Alina Gorghiu sau Olguţa Vasilescu, aduce mai degrabă a Vadim Tudor şi Ghiţă Funar luaţi la un loc, în zilele lor bune, când aveau nevoie de tratament cu multă bromură. Această doamnă conduce un Front Naţional care a câştigat un imens teren politic în Franţa, analiştii dând-o preşedintă a Franţei la viitoarele alegeri, partidul d-nei urmând să regleze şi conturile guvernării în ţara unei libertăţi totale de expresie. Mi-e şi frică să mă gândesc ce îi aşteaptă pe francezi şi nu doar pe ei! Partide naţionaliste puternice sunt şi în Marea Britanie, şi în Spania, şi în Ungaria, nu mai vorbesc de Rusia, Turcia şi alte ţări doar pe jumătate europene. Unde suntem noi, românii, la capitolul „resurecţia partidelor naţionaliste”?

Pe nicăieri, aş zice, şi nici măcar nu ştiu dacă ar trebui s-o spun cu regret. Am avut şi în materie de naţionalism experienţe nefericite. Partidele care au reprezentat „fibra naţională”, „românii verzi” gen Funar, Vadim Tudor, Miron Cozma mi-au răpit bucuria de a susţine un partid naţionalist luminat, atât de aşteptat de românii minoritari în Secuime. Steagul naţionalismului a fost preluat, între timp, de un PSD nesincer şi discreţionar, care habar n-are ce să facă cu el, îl ţine ascuns bine, de teamă să nu-i lase UDMR cu căruţa-n drum. Victor Ponta a coabitat nu doar cu Traian Băsescu, ci şi cu Kelemen Hunor, György Frunda şi toţi ai lor, care au năpădit ca lăcustele ministerele şi celelalte instituţii publice importante. Din punctul meu de vedere, această coabitare a avut efecte perverse mult mai vizibile decât cea cu preşedintele ţării, care era normală. Moştenirea guvernărilor succesive în care UDMR a fost prezentă este sesizabilă în chip nefericit pentru românii minoritari în HarCov. Mărturie stau dispreţul şi aroganţa cu care suntem trataţi de premierul Ponta şi guvernul pe care-l conduce. Din păcate, nici măcar maghiarii nu au motive să aprecieze prezenţa permanentă şi necondiţionată a UDMR la guvernarea României. Viaţa lor de fiecare zi, siguranţa financiară a lor şi a copiilor lor nu s-au îmbunătăţit datorită guvernărilor influenţate direct de UDMR. Oamenii simpli, electoratul maghiar care votează acest partid etnic n-au simţit nimic din bunăstarea cu care s-au acoperit, inclusiv prin hoţie şi fraudă la drumul mare, politicienii din fruntea UDMR.

Nu mai miră pe nimeni că Frunda György este şi acum, după ce o parte a demnitarilor etnici maghiari s-au retras din prima linie (şi-aici se joacă la două capete, vă daţi seama?!), consilier al primului ministru şi regretă ieşirea (teoretică!) de la guvernare a UDMR. Normal să regrete, cum poţi şantaja altfel Puterea decât făcând parte din ea? Cum să-l ameninţi pe Victor Ponta că nu-i votezi legile şi guvernul decât făcând parte dintr-un „joc” predispus să creeze crize politice? UDMR a ieşit parţial din Guvernul PSD sperând să se lipească parţial de posibil viitorul Guvern PNL. UDMR este un partid instruit să guverneze mereu parţial, lăsând loc întotdeauna pentru posibile crize din care să câştige pe planul imaginii de apărător al comunităţii maghiare din România. Politicile etnice ale liderilor maghiari în spaţiul mioritic seamănă oarecum cu „conflictele îngheţate” promovate de URSS ca politică de stat în spaţiul ex-sovietic: rămâne întotdeauna şi oriunde ceva de reclamat, de cerut, de promovat, de apărat în beneficiul UDMR. Diferă, e drept, mijloacele folosite, UDMR foloseşte încă soluţia paşnică.

Nu avem, prin urmare, partide naţionaliste puternice, avem doar unele de conjunctură. Nu există la această oră un partid care să se opună inteligent şi eficient politicii „paşilor mărunţi” în materie de privilegii etnice practicate de UDMR de 25 de ani încoace. Există, din nefericire, doar guverne şi premieri care au mereu nevoie de votul parlamentarilor maghiari şi, periodic, de votul iluzoriu al electoratului maghiar la alegerile prezidenţiale. Starea naţiunii n-are nicio importanţă, important e să fii la butoane, să conduci ostilităţile. Ceea ce premierul Ponta încă face, cu sau fără UDMR.

Restul e joacă. O joacă ale cărei costuri nici nu le bănuim: „joaca de-a pactul pentru Apărare” s-a desfăşurat ieri la Cotroceni, într-o perfectă concordie. Cine să nu fie de acord cu 2% pentru Apărare?! „Joaca de-a naţionalismul”, care se poartă acum în întreaga Europă, va cunoaşte în curând noi actori şi noi valenţe. Ce pot eu să-mi doresc este ca piesa asta cu naţionalişti „luminaţi” să nu mai fie jucată de netalentaţii de la PSD-UNPR-PC. Nu ştiu dacă liberalii sunt mai aproape de adevărul etnic pe care îl percepem noi, aici, în Covasna, dar ştiu cu siguranţă că PSD şi Victor Ponta şi-au consumat toate resursele în materie, iar noua realitate europeană presupune o altă abordare a naţionalismului într-un spaţiu predispus la grave tulburări etnice.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.