ACTUALITATE 13 ianuarie 2015

„Eternul Eminescu” – un colaj de suflet, muzică şi poezie

de Covasna Media | 1472 vizualizări

După o muncă susţinută pentru ca şi noi, covăsnenii, să avem o viaţă culturală bogată în evenimente şi acţiuni culturale, într-o sală pentru a cărei reabilitare plătim un împrumut contractat pe 20 de ani (două spectacole folclorice cu D-na Veta Biriş, două piese de teatru: „Fii cuminte, Cristofor!” şi „Părinţi teribili”, de trei ori cu Fundaţia Culturală Remember Enescu, Joc şi Ziua Muzicii în oraşul Inimii, Un spectacol cu marele actor Ion Caramitru, „Dor de Eminescu” şi Ziua Naţională a României cu Nicolae Furdui Iancu, spectacole la care media spectatorilor a fost de 300 la o capacitate de 260 de locuri), iată că la un spectacol unic, extraordinar şi inedit – „Eternul Eminescu” –, dedicat Zilei Culturii Naţionale, nu s-au vândut decât 170 de bilete, acest spectacol fiind gândit şi ca un test al persoanelor dornice de cultură, fără a se depune eforturi deosebite pentru vânzarea biletelor cu o lună înaintea spectacolului.

Constatăm, deci, cu amarnică tristeţe, că adevărul spectacolului l-au trăit doar spectatorii, căci despre acest spectacol nu se poate vorbi nici la trecut şi nici la viitor. Numărul celor care n-au participat la acest spectacol (mă refer la elevii şi profesorii de la Şcoala Avram Iancu şi de la Liceul Körősi Csoma Sándor, în principal, dar şi la intelectualii covăsneni, şi nu numai) a definit prezentul cultural românesc al Covasnei. Eminescu ne-a lăsat scrisă lecţia lui de viaţă: „Patria vieţii e numai prezentul / Clipa de faţă numa-n ea suntem, Suntem în adevăr. Iară trecutul şi viitorul / Numai o gândire-s / În van împingeţi ce vi-i dinainte / În van doriţi acelea ce-or veni”. Cine-l contrazice, lovit de adevăr, pe Eminescu?

Poate doar a şasea cerere a rugăciunii către Tatăl Ceresc, retradusă recent şi recitată, în spectacolul „Eternul Eminescu”, de către soprana Mădălina Bourceanu: „Şi nu ne lăsa pe noi în ispită!” Ispita de a primi indemnizaţia de consilier doar pentru prezenţa la şedinţele Consiliului Local, fără nicio altă implicare.

„Eternul Eminescu” a fost un colaj de suflet, muzică şi poezie, în care spectatorii au simţit cum poezia lui Eminescu emană romantice armonii muzicale. Dincolo de fiecare vers, de fiecare cuvânt de amor rostit de către Veronica sau Mihai rămânea misterul, rămânea vraja, care erau apoi completate de fantezia şi rafinamentul interpretării renumitului pianist Virgil Mihăilescu, compozitor, dirijor, muzicolog şi profesor. Naiul intervenea şi el magic şi graţios în mâinile elevei Cristina Petcu, iar interpretarea ei, cu acompaniamentul la pian, a Baladei lui Ciprian Porumbescu ne-a copleşit. Cristina Petcu purta un frumos costum popular trimiţându-ne cu gândul la legătura profundă a lui Eminescu cu creaţia folclorică. Ştiam că Eminescu colinda din sat în sat cu trupa de teatru culegând folclor din popor, topind apoi în propria creaţie literară comoara populară notată cu migală, perseverenţă şi har. Eminescu iubea muzica şi, în special, muzica populară. „Eminescu cânta frumos cântece populare – scrie un cercetator – avea glas dulce de-ţi dădeai cămaşa să-l asculţi”.

Liedul „Mai am un singur dor”, versuri de Mihai Eminescu şi compus de Guillelm Sorban, interpretat de vocile cultivate ale sopranei Mădălina Bourceanu şi, deja prietena noastră, mezzosoprana Noemi Karacsony, ne-a transfigurat pentru câteva secunde în Domnul cel de pasăre măiastră, în Domnul cel de nemurirea noastră şi ne-a demonstrat că fraza melodică, ritmul şi armonia sunt apte să conlucreze fericit cu muzica însăşi a versului eminescian. „Ca să scrii un cântec pe versuri de Eminescu trebuie să ai geniul melodic al lui Schubert” – spunea un om de cultură contemporan.

O surpriză a spectacolului a fost naistul Marian Popa, venit din Franţa pentru a ne cânta şi încânta cu Ciocârlia.

Actorii Camelia Filofteia Varga şi Mihai Giuritan, chemaţi în spectacol de către d-na prof. Doina Mihăilescu, realizatoarea lui, au impresionat prin recitalul lor, într-un dialog romantic sau prin poeziile de dragoste ale celor doi îndrăgostiţi. Decorul a fost simplu dar sugestiv contribuind şi el la realizarea ambianţei romantice pe care o respirăm în fiecare colţ al sălii de spectacol.

Consilier local dr. Nicolae Enea

Membru în Comisia de Cultură a Consiliului Local

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.