ACTUALITATE 14 ianuarie 2015

EDITORIAL. Ce-am vrut, ce vrem, ce avem

de Dumitru Manolăchescu | 535 vizualizări

Hai să vedem, ca nişte gazetari mereu cârcotaşi ce suntem, ce ştim sigur despre politica românească la început de epocă Iohannis:

Ştim, de pildă, că PSD este într-o gravă criză existenţială, Geoană şi Vanghelie au anunţat deja formarea unui alt PSD. Nu ne bucură decât pe jumătate, pentru că, până una-alta, PSD guvernează şi nu ne este indiferent cum o face. Din păcate, niciun semn de reformă a acestui partid clădit pe ruinele celui comunist nu se-arată la orizont. Cu Victor Ponta în frunte, PSD va termina guvernarea în genunchi – simt nevoia să repet că doar inconştienţii se pot bucura de insuccesele evidente în materie de reformare a societăţii româneşti ale guvernelor conduse de premierul Ponta, cel mai abulic dintre toţi premierii României post-decembriste.

Mai ştim că partidele de Opoziţie sunt unul singur, marele-nou-nouţ PNL. Inutil să vă-ntreb cât de nou este PNL-ul împărţit de d-na Alina Gorghiu şi dl. Vasile Blaga. E bine să ne amăgim, măcar pentru o vreme, că-i mare şi nou. Pentru că altceva nu ne spune, nu se-arată prea dornic să guverneze şi poate că aşa şi trebuie, dar întrebarea rămâne: poate colabora preşedintele Iohannis cu premierul plagiator Ponta? Şi dacă poate, cât de benefică pentru populaţia României este această colaborare? Până la urmă, raportul mereu triumfalist al premierului despre cât de bine guvernează PSD şi cât de fericit este poporul nerecunoscător, pe mine nu mă poate convinge, de-aici şi senzaţia că suntem păcăliţi din nou de Victor Ponta, de data asta cu acordul şi sprijinul preşedintelui Iohannis.

Mai ştim că preşedintele Klaus Iohannis trăieşte încă într-o perioadă de graţie, absolut normală, pentru că nimeni nu se naşte preşedinte. Iohannis trebuie să înveţe, dar trebuie s-o facă foarte repede, din mers, sprijinit de o echipă de consilieri care pe mine, cârcotaşul de serviciu, nu m-a convins în totalitate. Nu ştiu dacă preşedintele îşi doreşte un PNL ezitant la guvernare sau se va mulţumi să domine copios o guvernare PSD debusolată şi un premier pe făraş. Este şi asta o întrebare, sper să nu se supere fanii „neamţului” că o pun, dar dacă n-avem certitudini e normal să avem întrebări, nu?!

Ce mai ştim? Păi mai ştim că românii nu l-au votat în 16 noiembrie pe Klaus Iohannis pentru a-l vedea în continuare împărţind indulgenţe, de la Palatul Victoria, pe Victor Ponta. De asta sunt sigur. Ar trebui să fie evident acest lucru şi pentru cei care mai cred într-o „fericită coabitare” Ponta-Iohannis şi PSD-PNL. Sigur, relaţii instituţionale e normal să existe, dar nu pe termen lung. Relaţia de non-combat pe care o desfăşoară premierul şi preşedintele în acest moment nu indică nicio schimbare în bine în viaţa românilor. În fond, despre asta vorbim. Dacă viaţa noastră ar fi mai bună, dacă în România speranţa s-ar construi şi pe altceva decât pe minciună, furt şi amatorism, atunci bunele relaţii preşedinte-premier n-ar nelinişti şi n-ar supăra pe nimeni. Aşa, însă, daţi-mi voie să nu cred în concordia naţională care ni se afişează din toate ungherele.

Cu riscul de a fi categorisit un veşnic nemulţumit, aş spune că nu asta mi-am dorit şi, sunt convins, nu asta v-aţi dorit cei mai mulţi dintre dvs. de la noul preşedinte. Premierul Ponta mai este creditat cu vreo 25% la capitolul încredere în rândul populaţiei, partidele sunt pe nicăieri, unele se pregătesc să se rupă, altele nu s-au acomodat împreună... Şi-atunci, în cine să crezi, dacă nu în Iohannis? E normal să crezi în el, dar e la fel de normal să vrei mai multe de la el, nu e regele românilor, cocoţat pe un piedestal de pe care nu-l poate atinge nimeni şi nimic, e preşedintele românilor, omul în care ne-am pus atâtea speranţe şi pe care eu unul l-aş vrea mai activ şi mai atent la disfuncţiile guvernamentale (aici e posibil să greşesc eu, din motive de obişnuinţă cu fostul preşedinte Băsescu...). Vom vedea cât vor ţine coabitarea şi consensul instituţional şi personal între locatarii celor două Palate. Vom vedea, de asemenea, şi cui foloseşte consensul ăsta forţat de împrejurări. Dacă va fi fost în folosul populaţiei, atunci e-n regulă. Dacă nu, dacă la umbra acestui consens se fură, se minte şi se guvernează prost în continuare, atunci el va trebui suspendat, partidele şi preşedintele având obligaţia să respecte sensul votului din 16 noiembrie: România nu mai vrea să fie guvernată de Victor Ponta şi PSD-UNPR-PC.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.