SPORT 22 ianuarie 2015

Cupa Unirii la handbal și minifotbal

de Székely Emőke | 768 vizualizări

Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Prefectura Covasna și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, va organiza sâmbătă și duminică două evenimente sportive dedicate zilei de 24 Ianuarie, când este sărbătorită Mica Unire.

Directorul clubului, George Carcadia, ne-a declarat că sâmbătă începând cu ora 9 va avea loc un turneu de handbal, Cupa Unirii, destinat băieților juniori 3 și 4, la care vor participa echipe locale, dar și din județele Brașov și Harghita.

Duminică va avea loc un turneu de minifotbal old boys, la care s-au înscris 12 echipe din mai multe localități din județ și din afara acestuia. Partidele încep tot la ora 9, iar festivitatea de premiere se preconizează să aibă loc în jurul orei 17. Ambele competiții se vor desfășura în Sala Sporturilor „Szabó Kati”.

De asemenea, președintele CSM a spus că la sfârșitul săptămânii va avea loc prima competiție de atletism din acest an, este vorba de primul grand prix în sală, găzduit de Bacău. La acest concurs vor participa doi sportivi ai clubului, Mihaela Bobocea va lua startul în probele de 1500 și 3000 de metri, în timp ce Iulian Ganciu va alerga pe distanțele de 400, respectiv 800 de metri.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.