ACTUALITATE 28 ianuarie 2015

Cod rutier. Reguli noi pentru cei care transportă copii

de Covasna Media | 522 vizualizări

Guvernul a actualizat regulamentul pentru aplicarea Codului Rutier printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial, acesta urmând să intre în vigoare începând cu 15 februarie 2015.

Copiii trebuie aşezaţi în maşină în funcţie de înălţime. Astfel, potrivit noii legi, copiii de până la 1 metru şi 35 de centimetri nu mai pot fi transportaţi decât în scaune speciale, pe bancheta din spate.

Copiii mai înalţi de 1 metru şi 35 pot merge numai pe bancheta din spate, cu centura de siguranţă pusă. Pe scaunul din faţă au voie doar copiii mai mari de 12 ani, dar care să fie mai înalţi de 1 metru şi 50 de centimetri.

Potrivit noii legislaţii, copiii între 3 şi 12 ani nu mai au voie să stea în niciun caz pe scaunul din faţă, iar centura de siguranţă a devenit obligatorie pentru toţi pasagerii.

Şoferii care nu respectă noutăţile legate de transportul copiilor în maşină pot primi amenzi de până la 450 de lei.

Potrivit noilor reguli, este obligatoriu ca dispozitivele de fixare în scaun să fie omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Obligaţiile privind dispozitivele de fixare nu se aplică atunci când este vorba de maşini destinate transportului public de persoane sau de taxiuri. Totuşi, este obligatorie supravegherea copilului de către o altă persoană în afară de şofer.

De asemenea, obligaţia folosirii dispozitivului de fixare sau a centurii de siguranţă nu se aplică dacă minorul este scutit de un medic de la purtarea sistemelor de siguranţă. Copiii pot fi transportaţi în această situaţie doar pe scaunele din spate şi dacă au mai puţin de trei ani, trebuie supravegheaţi de o altă persoană în afara de şofer.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.