ACTUALITATE 29 ianuarie 2015

Cetăţean marocan depistat cu şedere ilegală în Covasna

de Covasna Media | 508 vizualizări

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Covasna au organizat miercuri o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost depistat, cu şedere ilegală, un bărbat, în vârstă de 24 ani din Maroc. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta a intrat în ţară în baza unei vize ce îi conferea un drept de şedere de 60 zile, iar la expirarea valabilitaţii acesteia nu a părăsit România şi nici nu a efectuat demersuri pentru prelungirea acestui drept.

Ca urmare a celor constatate, cetăţeanul marocan a fost îndrumat să se prezinte la sediul Biroului pentru Imigrări al judeţului Covasna cu documente necesare în vederea reglementării dreptului de şedere, întrucât este membru de familie al unui cetăţean român. Totodată, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare.

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Covasna continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile cu atribuţii în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniul migraţiei şi vă invităm să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea prevederilor legale în domeniu, comunicând la tel./fax 0267-307475 sau vizitând site-ul public la adresa www.igi.mai.gov.ro.

Biroul pentru Imigrări al Judeţului Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.