ACTUALITATE 8 februarie 2015

Loteria bonurilor fiscale a pornit cu stângul

de Székely Emőke | 688 vizualizări

bonuri fiscale

Oamenii din Sfântu Gheorghe nu prea păstrează bonurile de la cumpărături, iar unii comercianţi nici măcar nu eliberează bonuri

În primele zile de aplicare, nu toţi comercianţii eliberează bonuri. Pe de altă parte, sunt şi mulţi clienți care pleacă fără chitanţă: fie nu o cer, fie nu li se dă. Ne-am propus să aflăm cât de interesați sunt locuitorii din Sfântu Gheorghe, și dacă au sau nu „cultura păstrării bonurilor fiscale”.

La magazinele din oraș, fie ele hypermarketuri sau magazine mici de cartier, vânzătorii le dau bonuri clienților, însă nu toată lumea le ia, spun cei care lucrează aici. „Se adună teancuri de bonuri lăsate aici de clienți. Noi le dăm, dar tot noi le adunăm după aceea și le aruncăm la gunoi. Degeaba spunem să ia și bonul, sau degeaba avem expus un afiș prin care îi rugăm să păstreze bonul fiscal până la ieșirea din magazin, oamenii uită, sau nu îi interesează” – ne-a declarat o vânzătoare. Aceasta a mai spus că odată cu loteria bonurilor o parte din clienți își vor schimba obiceiul și vor păstra bonul în speranța unui eventual premiu.

De altfel și clienții admit că nu le pasă de bon, și este mai simplu să îl lase la magazin decât să îl arunce acasă, de exemplu. „Nu prea iau bonul, sau dacă îl iau, îl arunc imediat ce ies din magazin. La majoritatea magazinelor sunt coșuri de gunoi la ieșire, și bonurile mele sfârșesc acolo” – ne spune un bărbat. O femeie are o altă regulă, și anume ia bonul doar în magazinele mari, când face cumpărături mai consistente. „În general iau bonul la magazinele mai mari pentru a verifica apoi produsele și prețul acestora. Mi s-a întâmplat să mă întorc la magazin pentru că acasă am observat greșeli, și e bine că am avut bonul” – spune femeia.

Piaţa s-ar putea scumpi din cauza bonurilor...

Teoretic ar trebui să primim bon fiscal pentru orice serviciu sau produs cumpărat, inclusiv la piață. Aici însă, dacă ceri un bon de la un producător, se uită lung și ori face o glumă, ori se enervează. „Și așa e vai și amar de noi agricultorii. Să dea bonuri intermediarii, cei care cumpără marfa de la producători și nu muncesc la câmp. Pentru ei e doar o afacere, dar de la mine să nu ceară nimeni să cumpăr casă de marcat” – spune un bărbat supărat. Alții spun că dacă vor trebui să se conformeze, farmecul pieței, acela de a negocia, va dispărea, plus că legumele și fructele s-ar putea scumpi. „Mai dăm la reducere, trei kilograme la preț de două, depinde de client și de cantitatea cumpărată. Pai asta eu cum bag în casa de marcat?” – se întreabă o vânzătoare. Nici clienții nu agreează ideea bonului la piață, mulți spun că cine dorește să cumpere legume și fructe pe bon, să meargă la hypermarket. „E singurul loc unde mai găsești produse autohtone bune, de ce să îi nenorocească? Să îi lase așa cum sunt că mare câștig şi-așa nu au” – ne-a spus o femeie din Sfântu Gheorghe.

Cere și ți se va da

O altă categorie de bonuri fiscale este cea a bonurilor de taxi. Nu este o regulă general valabilă, însă am întâlnit taximetriști cărora le-am cerut bonul fiscal la finalul cursei și ne-au spus că trebuia să spunem că vrem bon atunci când ne-am urcat în mașină. La firmele de taximetrie nu este așa, în cazul lor ceasul este pornit, însă de multe ori vedem metri de bonuri atârnând de ceas, ceea ce înseamnă că unii clienți nu solicită bonul și nici taximetriștii nu se înghesuie să le dea. „Oamenilor în general nu le trebuie bonul. Îmi cer doar cei care după cursă decontează suma. În cazul lor sigur că le dăm bon, îl și ștampilăm, cum vrea clientul. Dar dacă cineva îmi plătește cursa și coboară repede din mașină, nu o să alerg cu bonul după el” – spune un taximetrist.

Păreri despre loterie

În ceea ce privește loteria bonurilor fiscale și eventualele câștiguri, oamenii au păreri diferite. Un bărbat ne-a spus că nu îi place ideea. „O să adun gunoi în casă, atâta tot. Plus că premiile sunt mici, mai bine dădeau mai puține premii, cu o valoare mai mare” – spune el. Persoanele mai în vârstă par a fi mai conștiincioase. O femeie ne-a spus că și până acum aduna bonuri pentru a vedea cât a cheltuit pe lună. „Adun bonurile și calculez fiecare ban pentru că mă descurc greu din pensie. Dacă se va putea câștiga un ban din asta, cu atât mai bine. Orice sumă e binevenită când portofelul e subțire” – spune femeia.

Cum se poate câștiga

La prima extragere ocazională a loteriei bonurilor fiscale, care va fi organizată a doua zi de Paşte, pe 13 aprilie, vor participa bonurile fiscale emise între 2 februarie şi 28 martie, fondul de premiere alocat fiind de 1 milion de lei, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Finanţelor. Condiţia este ca suma de pe bon să nu depăşească 999 de lei, iar câştigătorul va fi cel al cărui bon fiscal are data şi suma extrase la loterie.

„Ordonanţa prevede că, începând cu 1 martie, în cazul refuzului agentului economic de a emite şi înmâna bon fiscal, cumpărătorul să poată să nu achite bunul dobândit sau serviciul prestat, având în vedere că o tranzacţie nefiscalizată nu reprezintă altceva decât o încălcare a legii. Aşadar, cumpărătorul poate păstra bunul fără să îl mai plătească în cazul unui refuz al agentului economic de a emite bon fiscal”, a transmis Ministerul Finanţelor printr-un comunicat.

La loteria bonurilor fiscale poate participa oricare persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă iniţial de 18 ani. Astfel, în cadrul loteriei se va extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.

Totodată, a fost eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. Astfel, în cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare. Spre exemplu, dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie. Toţi posesorii de bonuri fiscale care îndeplinesc cumulativ cele două condiţii trebuie să se prezinte, în termen de 30 de zile, la orice unitate ANAF pentru a depune bonul fiscal în original. În decurs de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.