ACTUALITATE 9 februarie 2015

Precizări privind modificările aduse Codului Rutier

de Covasna Media | 452 vizualizări

Având în vedere articolele apărute în presă în ultima perioadă, referitor la modificările aduse prevederilor legale ce reglementează circulaţia pe drumurile publice, Compartimentul Relaţii Publice al I.P.J. Covasna este împuternicit că comunice următoarele:

În Monitorul Oficial al României nr. 35 din data de 15 ianuarie 2015 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11 din 14.01.2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar actul normativ urmează a se aplica începând cu data de 15 februarie 2015.

Principalele prevederi ale acestui act normativ sunt:

– Abrogarea articolului 38 alin. 2-4 din Regulament, care prevedea posibilitatea posesorilor de permise de conducere categoriile B, BE, C, CE de a conduce vehicule din categoria Tr, respectiv posibilitatea posesorilor permiselor din categoriile D, DE de a conduce troleibuze;

– Copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, numai dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul, cu excepţia situaţiilor în care sunt transportaţi în mijloace de transport în comun sau în mijloace de transport în regim taxi, în aceste cazuri fiind prevăzută interdicţia de a ocupa locul din faţă;

– Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă, numai dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul;

– Sunt exceptaţi de la fixarea în scaun sau portul centurii de siguranţă copiii pentru care a fost eliberat un certificat medical de scutire în care să fie menţionată afecţiunea care face contraindicată folosirea acestor sisteme de siguranţă şi valabilitatea acestui certificat; în acest caz, transportul copiilor se va putea face pe locurile din spate ale autovehiculului, cu menţiunea ca minorul în vârstă de până la 3 ani va trebui să fie supravegheat de o persoană adultă, alta decât conducătorul auto;

– Dispozitivele de fixare în scaun pentru copii trebuie să fie omologate şi adecvate caracteristicilor fizice ale copilului (fiind reglementate, în acest sens, 5 grupe de masă) şi vor putea fi montate doar pe locurile din spate ale autovehiculului; prin excepţie, acestea vor putea fi montate pe locul din faţă numai în situaţia în care conducătorul auto dezactivează airbag-ul destinat pasagerului dreapta faţă sau dacă autovehiculul nu este echipat cu airbag frontal corespunzător locului; în situaţia montării scaunului pe locul din faţă, se va avea în vedere orientarea minorului cu faţa în sensul opus direcţiei de deplasare a autovehiculului;

– Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia situaţiei în care sunt transportaţi sub supravegherea unei persoane în mijloace de transport în comun sau în mijloace de transport în regim taxi, în acest din urmă caz fiind prevăzută interdicţia de a ocupa locul din faţă;

– Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunele din faţă.

Acest act normativ nu prevede modificări referitoare la cuantumul amenzilor pentru alte fapte precum nepurtarea centurii de siguranţă sau folosirea telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice.

Cuantumul sancţiunilor contravenţionale aplicabile la regimul rutier a suferit modificări începând cu 1 ianuarie 2015, doar ca urmare a faptului că valoarea salariului minim brut pe ţară a crescut de la 900 la 975 de lei. Astfel, valoarea unui punct de amendă (calculat ca fiind 10% din valoarea salariului minim), este în prezent de 97,5 lei.

În perioada următoare poliţiştii vor desfăşura acţiuni pentru informarea participanţilor la trafic asupra acestor reglementări.

Biroul de Presă al IPJ Covasna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.