ACTUALITATE 18 februarie 2015

Angajaţii Spitalului orăşenesc Baraolt, nemulţumiţi că nu au primit tichetele de masă

de Agerpres | 589 vizualizări

Angajaţii Spitalului orăşenesc Baraolt sunt nemulţumiţi pentru nu au primit tichetele de masă pe luna ianuarie, instituţia neavând bani pentru acordarea acestor drepturi.

Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că spitalul a intrat în impas deoarece în luna ianuarie a trebuit să majoreze cu câte 100 de lei salariile angajaţilor, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, iar bugetul lunar alocat instituţiei abia a acoperit salariile şi contribuţiile la bugetul de stat.

„Din cei 240.000 de lei cât reprezintă bugetul lunar al spitalului, 236.000 de lei sunt salarii şi dări la bugetul de stat. Deci au mai rămas 4.000 de lei pentru funcţionare”, a declarat liderul sindical.

El a mai spus că este posibil ca cei peste o sută de salariaţi ai spitalului din Baraolt să nu poată primi tichetele de masă nici în această lună, în condiţiile în care mai au de recuperat tichetele pentru alte două luni de anul trecut.

Neagovici a menţionat că şi celelalte unităţi spitaliceşti din judeţ au întâmpinat greutăţi în acordarea tichetelor după ce au aplicat majorarea salarială. „Şi la Spitalul din Târgu Secuiesc sunt probleme, la Spitalul de cardiologie din Covasna s-a amânat plata utilităţilor ca să se poată plăti salariile şi tichetele, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe e la limită cu plăţile”, a mai spus Vasile Neagovici.

Sanitas Covasna a transmis în cursul acestei săptămâni un memoriu către Casa de Asigurări de Sănătate în care a explicat situaţia şi a solicitat ca până la semnarea unui nou contract de finanţare pe acest an să se acorde o diferenţă de bani care să acopere mărirea salariilor. Neagovici a menţionat că reducerea cu 5% de la 1 octombrie 2014 a CAS la angajatori a însemnat „o gură de oxigen” pentru spitale, dar nu poate acoperi creşterea lefurilor. El a mai spus că dacă nu se va găsi o soluţie pentru plata la zi a drepturilor salariaţilor, atunci angajaţii din sistemul de sănătate vor demara acţiuni de protest în luna martie, cu sprijinul sindicatului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.