ACTUALITATE 18 februarie 2015

Noul Cod Fiscal: TVA ar putea fi micşorat la 20% de anul viitor

de Covasna Media | 475 vizualizări

Proiectul noului Cod Fiscal prevede reducerea cotei standard a taxei pe valoarea adăugată (TVA), de anul viitor, de la 24% la 20%, iar pentru carne, peşte, legume şi fructe - la 9%.

Conform prezentării noului Codului Fiscal emise de Ministerul Finanţelor Publice, propunerile de modificări legislative referitoare la taxa pe valoare adăugată (TVA) se referă la reducerea cotei standard pentru toate bunurile şi serviciile de la 24%, cât este în prezent, la 20%, începând cu 1 ianuarie 2016.

O altă propunere prevede reducerea cotei de TVA pentru carne, pește, legume și fructe de la 24% la 9%, începând cu 1 ianuarie 2016.

Potrivit documentului, se propune ca, de la 1 ianuarie 2018, să se reducă din nou TVA, de la 20% la 18%.

În plus, se propune introducerea taxării inverse pentru livrarea de clădiri, părţi de clădire şi terenuri de orice fel, pentru a căror livrare se aplică regimul de taxare, începând cu 1 ianuarie 2016.

"De la 1 ianuarie 2016 putem să venim cu cota generală de TVA la 20% şi cu cota de 9% pentru produsele alimentare de bază", a declarat premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern de astăzi.

"Suntem a cincea ţară ca nivel al TVA-ului. Vom ajunge, din momentul în care vom coborî, de la 1 ianuarie, la 20%, sub media Uniunii Europene, care astăzi este la 21,5%. De la 1 ianuarie 2018 se reduce cota de TVA de la 20% la 18%", a spus ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.