ACTUALITATE 22 februarie 2015

Weekend gastronomic la Balvanyos

de Mirela Cara Dragu | 793 vizualizări

Pomana Porcului Balvanyos februarie 2015 - 1

O nouă ediţie a Festivalului „Pomana Porcului” s-a încheiat cu succes

Staţiunea Balvanyos a fost în weekend, pentru a zecea oară, gazda unuia dintre cele mai originale şi mai cunoscute evenimente gastronomice din zonă: Festivalul „Pomana Porcului”. Organizat de Consiliul Judeţean Covasna, Primăria comunei Turia şi Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), evenimentul promovează an de an obiceiurile culturale şi folclorice de iarnă, precum şi tradiţii gastronomice specifice mai multor zone din ţară şi din străinătate.

La ediţia de anul acesta au participat 17 echipe, între care 10 din Ungaria, iar celelalte din judeţe precum Satu Mare, Sălaj, Prahova şi Covasna. Concursul a început sâmbătă dimineaţă prin sacrificarea a 9 porci. Fiecare echipă, compusă din 4 membri, a primit de la organizatori câte o jumătate de porc, uneia revenindu-i un porc întreg. Participanţii la această competiţie culinară, la care s-au înscris deopotrivă bucătari amatori şi profesionişti, s-au străduit să prepare mâncăruri dintre cele mai variate, respectând reţetele tradiţionale ale zonelor de provenienţă. Astfel, până spre după-amiază, mesele s-au umplut treptat cu caltaboşi, jumări, cârnaţi şi multe alte preparate tradiţionale din carne de porc.

Concurenţii au avut la dispoziţie paie pentru pârlit porcii, vase, mese, ceaune mari de 40 l, apă caldă şi aragaz, dar au venit de acasă cu maşini manuale de tocat carne şi de umplut cârnaţii, cu mirodenii, cuţite, gustări reci, ţuică, pălincă sau vişinată, precum şi cu feţe de masă şi diferite obiecte de decor.

Fiecare echipă a avut sarcina de a-şi aranja masa în cel mai original mod cu putinţă, folosind produse tradiţionale specifice locului pe care l-a reprezentat. Astfel, la masa unei echipe din Bekes (Ungaria), doritorii au putut gusta mezeluri tradiţionale, în timp ce la o altă masă au fost expuse mai multe tipuri de băuturi. Unul dintre participanţi a adus pentru această competiţie atât gem, cât şi palincă de prune. El a afirmat că „soarta fructelor depinde de cine ajunge prima dată la pom: bărbatul sau femeia”. Concurenţii din Vâlcele au umplut masa cu mezeluri tradiţionale, pâine cu untură, dar şi apă minerală care izvorăşte în localitate.

O atmosferă aparte a fost creată de către concurenţii prahoveni, care au cântat în continuu melodii populare, făcându-şi astfel munca mai uşoară. Echipa din Sălaj a venit cu o delegaţie numeroasă, în jur de 30 de persoane. Aceştia au preparat şi anul acesta câteva mâncăruri specifice locului de unde provin, cum ar fi varză cu brânză sau supă de ceapă. Tot ei au făcut şi cel mai lung cârnat.

La finalul concursului, participanţii au fost premiaţi astfel: 8 echipe – medaliate cu aur; 6 echipe medaliate cu argint şi 3 echipe, cu bronz. Organizatorii au acordat câte o medalie pentru fiecare membru din echipă. Sâmbătă seară a avut loc o petrecere de care s-au bucurat împreună concurenţii, organizatorii şi turiştii veniţi să se înfrupte cu bunătăţile preparate la eveniment. Duminică au fost organizate excursii în staţiune şi împrejurimi.

„Este a treia oară când venim la Festivalul „Pomana Porcului. Ne place atmosfera, ne plac preparatele şi venim de fiecare dată cu bucurie. E un fel de sărbătoare pentru mine şi familia mea. Anul acesta am adus cu noi şi nişte vecini, care participă pentru prima dată la eveniment. După tot ce au văzut aici, sunt hotărâţi să vină cu noi şi la ediţia următoare, ne-a spus un turist prezent la eveniment.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.