ACTUALITATE 26 februarie 2015

Aproape 100.000 de lei pentru proiecte culturale

de Mirela Cara Dragu | 588 vizualizări

Ca în fiecare an, sprijinul financiar acordat de Consiliul Local Sfântu Gheorghe este motiv de bucurie pentru unii şi de nemulţumire pentru alţii

Pe site-ul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe au fost publicate joi rezultatele analizei dosarelor depuse în vederea obţinerii de sprijin financiar nerambursabil pentru proiectele culturale care vor fi desfăşurate în semestrul I al acestui an.

Pentru acordarea de sprijin financiar, proiectele au fost împărţite în trei secţiuni: Cultură, Multicultural şi Promovarea valorilor secuieşti. Criteriile în baza cărora s-a făcut selecţia sunt cuprinse în „Regulamentul procedurii de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale”, disponibil pe site-ul instituţiei. .

Conform Regulamentului, dosarele depuse în vederea obţinerii de finanţare au fost analizate de o Comisie de specialitate, alcătuită din specialişti din afara instituţiei.

Pentru dosarele depuse în semestrul I al acestui an, Consiliul Local a acordat în total 98.400 de lei. Cei mai mulţi bani s-au dat la secţiunea Cultură, respectiv 78.400 de lei pentru cele aproape 100 de proiecte depuse de diferitele organizaţii din oraş. Organizaţiile româneşti au primit în total 13.000 de lei (16%) din totalul de 78.400 lei, cât a fost alocat pentru această secţiune.

Fundaţia „Mihai Viteazul” a depus trei proiecte, din care a primit bani pentru două. Astfel, pentru organizarea Festivalului Coral „George Sbârcea”, organizaţia a primit suma de 3.000 de lei din cei 5.100 solicitaţi, iar pentru proiectul „Sfatul Seniorilor” a obţinut 500 de lei, din cei 2.600 solicitaţi. Un al treilea proiect, Festivalul „Tinere Talente” a primit finanţare zero.

Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” a depus două proiecte, din care unul a primit finanţare, respectiv „Zilele Andrei Şaguna”. În cazul acestui proiect, suma solicitată este şi suma acordată, adică 3.000 de lei. Pentru un proiect de cercetare monografică, Liga nu a primit însă niciun ban.

Asociaţia Aşezământul Social „Sf. Nicolae”, condusă de preotul Cristian Groza, a depus trei proiecte pentru care a solicitat în total aproape 10.000 de lei, din care a primit doar 1.000. Preotul se declară însă mulţumit de sprijinul acordat şi este convins că proiectele vor fi finalizate fără probleme: „Orice ban este binevenit. Nu am de ce să fiu supărat că nu ni s-a dat cât am cerut. Proiectele le vom face şi cu fonduri proprii, dar ne bucurăm şi pentru cât am primit”, ne-a declarat preotul Cristian Groza.

Asociaţia de Tineret „Ecou” nu a primit finanţare pentru un proiect de dezbateri pentru care a solicitat 2.500 de lei. În schimb, i-au fost acordaţi 1.500 lei pentru „Zilele Ecou”, din cei 19.000 de lei, cât solicitase. „Ceea ce mă interesează pe mine – şi mi se pare lucrul cel mai grav – este că transparenţa este zero la aceste proiecte. Practic, rezultatele nu vin însoţite de punctajele pe care membrii Comisiei le-au acordat fiecărui proiect în parte. (...) Eu, în momentul de faţă, nu ştiu care este motivul pentru care activitatea de debate nu este sprijinită” – ne-a declarat Mădălin Guruianu, reprezentantul „Ecou”.

Asociaţia „Şcoala Constantin Brâncuşi” a primit de la Consiliul Local 1.500 de lei pentru organizarea „Zilelor Constantin Brâncuşi“, din 2.000 de lei, cât a cerut. Aceeaşi asociaţie a mai primit 2.000 de lei pentru un proiect de colaborare cu o şcoală din Chişinău.

Asociaţia „Colegiul Naţional Mihai Viteazul” a primit 500 de lei pentru organizarea unui târg de jucării, adică jumătate din suma solicitată.

La secţiunea Multicultural au fost înscrise 14 proiecte, care au primit o finanţare totală de 10.000 de lei. Dintre organizaţiile româneşti Asociaţia „Ecou” a primit la această secţiune 500 de lei din 10.500 solicitaţi pentru proiectul „3M Talks”, care implică liceeni din CNMV, Liceul Teoretic „Székely Mikó” şi Liceul teoretic „Mikes Kelemen”. Asociaţia „Împreună pentru şcoala Ady Endre” a primit 1.500 de lei pentru organizarea Zilelor Şcolii, iar Asociaţia „Şcoala Constantin Brâncuşi” a primit 500 de lei pentru un eveniment gastronomic. Asociaţia Pedagogilor Români nu a primit bani pentru un concurs de informatică, la fel cum nu a primit bani nici Asociaţia „Colegiul Naţional Mihai Viteazul”, care a depus un proiect ce vizează meşteşugurile şi obiceiurile secuieşti.

Cea de-a treia secţiune, Promovarea valorilor secuieşti, cuprinde 11 proiecte, valoarea totală a finanţării fiind de 10.000 de lei.

Conform Regulamentului, solicitanţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei, au dreptul să depună contestaţii asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei. În termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a rezultatelor, contestaţiile trebuie depuse în scris la sediul Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe. Acestea vor fi analizate de o nouă comisie, din care nu vor putea face parte membrii care au compus Comisia de selecţie iniţială, şi vor fi soluţionate în maximum 5 zile lucrătoare de la data la care expiră termenul acordat pentru depunerea contestaţiilor. Pe de altă parte, câştigătorii care nu se prezintă în termen de 30 de zile de la data comunicării rezultatelor pentru semnarea contractelor vor pierde suma alocată pentru proiectele lor. În locul lor, vor primi finanţare alte proiecte, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.

Referitor la rezultate şi la felul în care au fost acordate finanţările pentru proiectele culturale din primul semestru al acestui an, viceprimarul Sztakics Éva ne-a declarat: „Criteriile disponibile pe site-ul Primăriei nu au fost modificate. De ani de zile sunt aceleaşi criterii. Cel mai important criteriu sunt banii. Am avut la dispoziţie la proiecte culturale 80.000 de lei, la proiecte multiculturale, 10.000 de lei, şi la proiectele pentru promovarea valorilor secuieşti, 10.000 de lei. Se pare că la capitolul proiecte clasice culturale nu am epuizat întreaga sumă datorită faptului că suntem la sfârşitul lui februarie. Asta înseamnă că proiectele sunt pe patru luni. Deci am pus mai mult pentru semestrul II, având în vedere că acolo vor fi şase luni.”

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Marius, 28 februarie 2015
Pentru evenimentele culturale romanesti nu sunt bani. Va mai suparati cand regizorul de la TAM pleaca dezgustat din acest oras bacovian. Desi nu ar trebuii sa dea vina pe comunitatea romaneasca care citeste integral
Popescu Dan, 27 februarie 2015
Pentru promovarea valorilor romanesti nu sunt bani?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.