SPORT 8 martie 2015

Antrenorul Zoran Mikes vrea Cupa României

de Székely Emőke | 789 vizualizări

Zoran Mikes 3

Final Four-ul Cupei României la baschet feminin va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe. Cu doar câteva zile înainte de competiție antrenorul echipei Sepsi-SIC a vorbit despre șansele pe care le are echipa pe care o conduce, care va întâlni ICIM Arad în semifinale.

– Cum se prezintă echipa cu doar câteva zile înainte de Final Four? În ce formă sunt jucătoarele?

– Sper că suntem bine pregătiți. Final Four-ul este o competiție specială, pentru că echipa trebuie pregătită să joace două partide în două zile. Asta din punct de vedere al condiției fizice, pentru că practic echipa se pregătește doar pentru meciul din semifinală. Pe tot parcursul sezonului am mers pas cu pas, meci de meci, și ne dorim să continuăm acest lucru. Până acum ne-am făcut treaba bine în Cupă, în prima rundă am eliminat Târgoviște, apoi în faza secundă Timișoara, și cred că merităm să ducem la bun sfârșit această misiune. În semifinală jucăm cu o echipă foarte bună, dar vrem să mergem mai departe, așadar trebuie să privim jocul din semifinală ca pe un nou pas în vederea obținerii trofeului.

– În ce măsură influențează evoluția echipei faptul că ați terminat pe primul loc sezonul regulat?

– Ne simțim siguri pe noi pentru faptul că am terminat sezonul regulat pe primul loc. Putem spune că am fost o echipă care a convins, am obținut cu două victorii mai multe decât adversarul nostru cel mai apropiat de pe tabelă. Acest lucru nu este noroc, ci vorbim de o echipă bună, care are cunoștințe solide și un caracter bun. Atunci când cineva termină atât de convingător un șir de 26 de etape, vorbim despre calitate, iar acest lucru trebuie respectat de toată lumea. Noi respectăm ceea ce am realizat până acum, și știm că trebuie să fim chiar mai buni de atât pentru a ne îndeplini obiectivele.

– Tocmai pentru că ați avut rezultate bune în special în retur, credeți că presiunea este mai mare asupra echipei?

– În ceea ce privește presiunea, cred că fiecare echipă simte același lucru, însă noi ne aflăm într-o poziție bună pentru a putea lupta pentru două trofee anul acesta, și suntem fericiți pentru că am reușit să obținem această poziție avantajoasă. Cele mai bune echipe aduc cele mai mari rezultate sub presiune, și oricât de greu ar fi, nu doar noi simțim presiunea. Și până acum am jucat sub presiune, așadar am învățat să trăim cu asta zi de zi. În viață sunt momente mult mai grele decât jucarea Final Four-ului, așadar trebuie să ne bucurăm de fiecare moment, și cred că vom arăta acest lucru în Sala Sporturilor.

– Ce credeți despre echipele calificate în Final Four? Va fi mai greu să învingeți Aradul decât în returul Ligii Naționale?

– Cu siguranță toate echipele se vor pregăti foarte bine pentru competiție. La acest nivel fiecare partidă este diferită, iar în acest sistem trebuie să fii pregătit pentru orice.

– Cât de mult ajută faptul că veți juca pe teren propriu?

– Avantajul terenului propriu este unul imens, care îți dă un plus de energie. Avem suporteri extraordinari care pur și simplu ne dau aripi atât acasă, cât și în deplasare.

– Anul trecut echipa a câștigat medalia de argint în Cupă. Ce preconizați că se va întâmpla în weekend? Suporterii vor Cupa…

– Anul acesta toată lumea a crezut că vom fi eliminați în primul tur, iar acum îmi doresc să fim cei mai buni chiar în fața suporterilor noștri, și să ne bucurăm din plin de acest lucru.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Veritas, 8 martie 2015
Succes fetelor!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.