ACTUALITATE 25 martie 2015

România, pe ultimul loc în Europa la reciclarea deșeurilor

de Covasna Media | 545 vizualizări

Suntem pe ultimul loc în Europa la reciclarea gunoiului. În România, doar trei oraşe stau bine la acest capitol. Iar Sfântu Gheorghe se află printre ele. A şi primit titlul de oraşul reciclării şi asta pentru că 99 la sută din gunoiul reciclat este de calitate bună. Oamenii reuşesc să păstreze oraşul curat datorită unui sistem bine pus la punct de selectare colectivă a deşeurilor.

Locatarii blocurilor din Sfântu Gheorghe au la dispoziţie un container modern, asemănător unui dulap, pe care îl închid cu cheia după ce pun toate deşeurile. În plus, firma de curăţenie a pus la dispoziţia oamenilor sacoşe şi găleţi pentru gunoi.

„Suntem foarte mulţumiţi, deoarece în jurul nostru, când aveam containere, veneau foarte mulţi vecini din toate locurile, lăsau deşeurile jos, că nu deschideau capacul la ghenă”, spune un locatar.

În plus, locuitorii din Sfântu Gheorghe au la dispoziţie alte aproape 400 de containere colorate diferit pentru hârtie, sticlă sau plastic.

„Avem echipamente în valoare de peste 70.000 de euro, sunt recipienţi de colectare selectivă. Astea sunt dispuse pe domeniul public în oraş, în comune”, spune Tóth-Birtan Csaba, directorul societății de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe.

La polul opus este oraşul Galaţi. Staţia de sortare a gunoiului a fost proiectată să proceseze 6000 de tone de deşeuri pe an, iar până acum, aici au ajuns cel mult 1000 de tone de gunoi în fiecare an.

„Ea ar trebui să lucreze la o capacitate mult mai mare, dar nu e... aducându-se din oraş, atât se colectează, atât se aduce”, spune Cerasela Ţocu, coordonatorul staţiei de sortare.

„Din punct de vedere al costurilor aferente cu reciclarea şi cele de revânzare suntem pe minus”, spune Ionuţ Pucheanu, directorul societăţii de salubritate.

Localnicii nu pun preţ pe sortarea gunoiului, iar la nepăsarea lor contribuie şi oamenii străzii care vandalizează containerele în căutarea sticlelor de plastic. Prin urmare, din cele 220 de grupuri de containere, 40 nu se mai pot folosi.

Sistemul de colectare selectivă şi de sortare a gunoiului din Galaţi a costat 23 milioane de euro, fonduri nerambursabile, iar banii au fost folosiţi pentru cumpărarea de utilaje noi, pentru containere de colectare separată, dar şi pentru o staţie de sortare performantă. Până acum, investiţia nu şi-a dovedit însă eficienţa din punct de vedere economic.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.