ACTUALITATE 29 martie 2015

„Dacă vrei ceva să funcţioneze pune la frunte una de altă naţie”...

de Dumitru Manolăchescu | 577 vizualizări

E unul dintre cele mai mişto comentarii pe care le-am citit pe site-ul covasnamedia.ro la vreun material semnat de mine – e vorba de editorialul intitulat „Autonomia ţinutului secuiesc rămâne un vis...”: „Dacă vrei ceva să funcţioneze pentru voi români pune la frunte una de altă naţie”. Pentru cei care nu citesc şi nu comentează online trebuie să explic nişte lucruri. Observaţia asta haioasă, semnată „Ţinutul Secuiesc Autonom”, urmează alteia la fel de interesantă: „Asociaţia Pro Covasna” observa că „atunci când preşedintele ţării e un Iohannis, când şeful serviciilor secrete e un Hellvig, când şeful procurorilor e un Kövesi, când şeful situaţiilor de urgenţă e un Arafat, cum cred maghiarii că o să fraierească organismele europene că în România minorităţile sunt asuprite şi românii sunt intoleranţi?!”. Până să ne aplecăm mai în glumă, mai în serios asupra acestor două observaţii, trebuie să fac o corectură: şefa DNA, doamna Kövesi, este, de fapt, o ardeleancă de-a noastră, născută şi crescută la Sf. Gheorghe, pe care o cheamă Lascu. Pe soţul ei, de care între timp s-a despărţit, îl cheamă Kövesi, iar Laura Codruţa şi-a păstrat acest nume din raţiuni pe care nu le cunosc şi nici nu le comentez.

Şi-acum să vedem cum stăm cu superioritatea „minorităţilor conlocuitoare”. Eu, de pildă, dacă aş fi avut ideea Asociaţiei Pro Covasna, aş fi adăugat la cele patru nume (doar trei demonstrabile) încă vreo patru: regii României, începând de la principele Carol, în 1866, după ce Parlamentul român l-a detronat pe domnitorul A.I. Cuza, trecând pe la Ferdinand Întregitorul şi Carol al II-lea şi terminând cu a doua domnie a regelui Mihai, încheiată în 1947. Sunt, orice s-ar spune, 81 de ani de domnie străină în România. Cu bunele, dar şi cu neajunsurile ei, cu succesele, dar şi cu eşecurile ei. Nu facem, acum, istorie, observăm doar că „minorităţile” în România au o istorie lungă şi glorioasă. Ce le putem opune noi, îndrăgostiţii de „românism pur sânge”? Câţiva domnitori războinici şi patrioţi, câţiva comunişti detestaţi, începând cu „doctorul” Petru Groza şi terminând cu dictatorul Ceauşescu, urmaţi de nişte preşedinţi aleşi democratic, mai mult înjuraţi decât iubiţi de poporul român.

Ne jucăm cu vorbele, desigur, pentru că toţi cei aduşi cu umor în discuţie de Asociaţia Pro Covasna sunt, de fapt, cetăţeni români, născuţi şi crescuţi în România (mai puţin Arafat, dar pe el nici nu l-aş băga prea mult în discuţie, n-a ieşit niciodată din rând, e mai degrabă un „providenţial de pluton”, cum sunt mulţi etnici nemţi, armeni, ţigani, evrei, turci, greci, machidoni sau maghiari în ţara noastră). Cu alte cuvinte, calităţile şi defectele acestor oameni sunt mai degrabă produsul educaţiei şi (in)culturii dobândite în România, decât rodul unei preţioase moşteniri genetice de sorginte străină. Reprezentanţii minorităţilor conlocuitoare nu sunt şi nici n-au fost vreodată „uşi de biserică”, dovadă reacţia majoritarilor români faţă de ei: unii au un adevărat „cult” pentru minorităţi, în vreme ce alţii se războiesc din greu cu ele pentru că ne fac concurenţă în materie de tradiţii şi jocuri populare neaoş româneşti: de-a furatul oului de sub găină, de-a bucuratul la moartea caprei vecinului, de-a furatul propriei căciuli, de-a v-aţi ascunselea cu Renoir şi Picasso în sobă sau sub pat şi altele asemenea. Astea sunt lucruri la care noi ţinem ca la o avuţie naţională, lucruri pe care nu le putem împărţi cu nimeni, ele caracterizează, singularizează, personalizează poporul român de-a lungul şi de-a latul veacurilor, indiferent câţi Hohenzollerni s-au străduit să-l dea pe altă brazdă... De-aceea suntem nervoşi şi supăraţi pe-alde Markó, Verestoy, Borbely, Vosganian, Haissam, Vâlcov (numele ăsta are rezonanţe slave...) şi toată liota de infractori ţigani care atentează la „exclusivitatea” românilor get-beget în materie de furt din averea naţională.

Aşadar, stimaţi minoritari şi majoritari, cei patru evanghelişti sunt trei: Iohannis şi Hellvig. Primul dintre ei, ajuns prin votul nostru un meritoriu preşedinte al României, pare să nu fie încă băgat în priză, nu funcţionează la capacitatea pe care mulţi români i-o bănuiseră. Să sperăm că e doar o perioadă de acomodare cu funcţia. Celălalt abia a învăţat pe unde se intră la SRI, nu-l putem înzestra nici cu calităţi excepţionale, dar nici cu defecte majore. Amândoi mai au, încă, timp să ne convingă de adevărul spuselor „Ţinutului Secuiesc Autonom” în postarea de pe site: dacă vrem să funcţioneze ceva ca lumea în ţara asta, e musai să aşezăm în fruntea ţării nişte minoritari (am tradus într-o limbă română fluentă ceea ce a încercat cititorul nostru de limbă maghiară să ne comunice). Este evident că nu împărtăşesc punctul ăsta de vedere, dar el are, desigur, susţinători şi argumente. Dacă mă gândesc la huiduielile publicului maghiar, adresate de 15 martie unor lideri ai UDMR, cred că numărul acestor susţinători ai superiorităţii minorităţilor începe să scadă pe măsură ce liderii minoritari se înfruptă din corupţia şi privilegiile unor guvernări arogante şi nepopulare, în vreme ce propriul electorat suferă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.