ACTUALITATE 30 martie 2015

Spectacol în ploaie! [FOTO]

de Covasna Media | 688 vizualizări

Sute de participanți și spectatori la prima ediție a Cupei „Observatorul” la minifotbal

Organizată la împlinirea a 12 ani de existenţă a ziarului nostru, prima ediție a Cupei „Observatorul” la minifotbal a fost un succes, deşi vremea ploioasă din prima zi s-a dovedit a fi cel mai mare „duşman” al jucătorilor şi organizatorilor.

Aşa cum ne-am propus încă de la început, competiţia s-a desfăşurat în cel mai deplin spirit de fair-play, fără nicio accidentare în cele 32 de partide jucate, lucru de lăudat având în vedere condiţiile meteo.

Echipele participante au luat în serios competiţia, astfel că majoritatea meciurilor au fost foarte încinse, toţi jucătorii dorindu-şi victoria. S-au produs şi surprize, unele echipe „cu pretenţii” nereuşind nici măcar calificarea din grupe (ex. echipa Phoenix).

Galerie FOTO

Chiar dacă vremea nu a fost una ideală pentru sport în aer liber, la teren s-au prezentat şi susţinători ai jucătorilor, iar acest lucru i-a făcut pe organizatori să se gândească serios la o nouă ediţie a Cupei „Observatorul” chiar în această toamnă.

La finalul Cupei au existat doar învingători, unii care au câştigat premii, alţii câteva ore de mişcare şi adrenalină pentru miza pusă în joc. :)

Astfel, câştigătoarea Cupei Observatorul 2015 este echipa Axon, care a învins în finală pe Atletico Steaua cu 2-1. Locul 3 a fost adjudecat de echipa BKB, învingătoare în finala mică cu 6-3 în faţa ISU Covasna.

Cel mai bun portar al competiţiei a fost desemnat Silviu Drăghici (Şobo) de la Axon, iar golgheter a fost Ovidiu Buciuman (12 goluri) de la ISU Covasna. Premiul Fair Play „Noi nu batem pe nimeni” a fost înmânat de organizatori echipei Phoenix.

Iniţiatorul acestei competiţii, directorul ziarului nostru, Florin Cheresteş, ţine să le mulţumească tuturor echipelor participante, lui Kovács László de la Centrul de Agrement Vâlcele, arbitrilor şi echipei medicale, şi nu în ultimul rând lui Ionel „Johnny” Ciolan pentru sprijinul acordat în organizarea Cupei.

Rezultate finale

  • Phoenix - ISU Covasna                                             2-3
  • Baroque - Ecou                                                         2-0
  • Atletico Steaua - Cafe Passage                                 5-3
  • UM Vânători de Munte - Open Minds                     0-0
  • Phoenix - Baroque                                                     2-3
  • ISU Covasna - Ecou                                                 4-0
  • Atletico Steaua - UM Vânători de Munte                3-2
  • Cafe Passage - Open Minds                                      1-2
  • UM Arcuş - Hitech Amanet                                      1-5
  • BKB - Amigo & Intercost                                        3-1
  • Vescovi Expert Cafe - Dr. Office                             3-0
  • Axon - Tega                                                              5-0
  • UM Arcuş - BKB                                                      0-2
  • Hitech Amanet - Amigo & Intercost                        0-3 (neprez.)
  • Vescovi Expert Cafe - Axon                                     2-4
  • Dr. Office - Tega                                                       5-5
  • Phoenix - Ecou                                                          2-0
  • Atletico Steaua - Open Minds                                   4-3
  • UM Arcuş - Amigo & Intercost                                0-3 (neprez.)
  • Vescovi Expert Cafe - Tega                                      8-2
  • Baroque - ISU Covasna                                            2-4
  • UM Vânători de Munte - Cafe Passage                    2-0
  • BKB - Hitech Amanet                                             3-0 (neprez.)
  • Axon - Dr. Office                                                     4-0

Sferturi de finală     

1. ISU Covasna - UM Vânători de Munte                4-2

2. Atletico Steaua - Baroque                                     5-0

3. BKB - Vescovi Expert Cafe                                 6-1

4. Axon - Amigo & Intercost                                    5-1

Semifinale

ISU Covasna - Atletico Steaua                                 2-5

BKB - Axon                                                              1-2

Finala mică                                                   

ISU Covasna - BKB                                                 3-6

Finala mare                                                 

Axon - Atletico Steaua                                             2-1

Arbitri: Lorant Buceleanu, Bedohazi Geza (Zummy)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.