ACTUALITATE 6 aprilie 2015

'Lociolitul' sau udatul fetelor, un obicei transmis din generaţie în generaţie

de Agerpres | 1029 vizualizări

„Lociolitul” sau udatul fetelor de Paşti este un străvechi obicei care se păstrează în majoritatea localităţilor din Transilvania, legat de celebrarea fertilităţii şi renaşterii naturii.

În a doua zi a Paştelui catolic, bărbaţii, de la mic la mare, umblă din casă în casă să stropească doamnele şi domnişoarele ca să nu se 'ofilescă', să aibă noroc, să fie frumoase, sănătoase şi să dea naştere la prunci sănătoşi. Pe vremuri, ele erau udate cu apă de izvor, tradiţie care se mai păstrează încă la sate, dar în oraş se foloseşte parfumul pentru că e mai comod. Primii care pornesc la stropit, încă de dimineaţă, sunt copiii, iar spre după-amiază pornesc flăcăii, în grupuri de patru-cinci, şi bărbaţii.

E o zi de sărbătoare aşteptată mai ales de fetele nemăritate, care numără oaspeţii ce le trec pragul. Conform tradiţiei, în această zi ele n-ar trebui să iasă din case pentru că riscă să fie duse la fântâni şi udate din cap până în picioare.

Anna, o tânără din localitatea Ilieni, s-a trezit luni dis-de-dimineaţă, înaintea fratelui ei, ca să-şi ajute mama la aranjatul mesei pentru stropitori. A îmbrăcat o rochie verde închis cu dantelă, şi-a despletit părul şi l-a prins la tâmple cu două în agrafe, iar apoi primul gând a fost să pună pe masă coşuleţul cu ouă înroşite, o vază cu narcise, cozonacul şi carafa cu vin.

Ouăle le-au încondeiat în Vinerea Mare, au făcut aproape o sută pentru că aşteaptă mulţi stropitori - rude, vecini, colegi de clasă, prietenii fratelui, ai părinţilor, etc. A avut grijă ca unul dintre ouă să fie aparte, pentru că l-a făcut pentru cineva foarte drag. „E o tradiţie frumoasă pe care o respectăm în fiecare an. Aşa e la noi de când mă ştiu, vin stropitorii, le dăm ouă, vin, cozonac. Dacă sunt apropiaţi, stau mai mult, dacă nu, pleacă mai repede şi vin alţii. Când eram mică număram câţi veneau, mă interesa, făceam şi listă cu cine a fost şi cine mai trebuie să vină, acum mă interesează doar prietenul meu”, spune Anna.

Mezinul familiei va merge la stropit cu câţiva colegi de clasă. Are şi el vreo două-trei simpatii, dar nu s-a hotărât care dintre fete îi place mai mult, deşi parcă Ibolya are ochii mai frumoşi, negri, şi zâmbeşte tot timpul. Atunci când eşti mic cel mai important e să aduni cât mai multe ouă şi apoi să te iei la întrecere cu alţi copii, să ciocneşti ca să vezi care ou e cel mai 'puternic'.

Maghiarii din judeţul Covasna vopsesc, de regulă, ouăle de Paşti cu o singură culoare - roşie, amintind de sângele lui Hristos, şi trasează pe ele motive tradiţionale care au tot felul de semnificaţii şi dezvăluie gânduri şi sentimente profunde.

„Fiecare motiv are un înţeles şi transmite un mesaj celui căruia îi dăruieşti oul încondeiat. Spre exemplu, un bărbat care primeşte un ou pictat cu frunză de stejar va fi puternic, motivele florale semnifică dragostea, sunt motive care ne ocrotesc, cum ar fi potcoava sau mâna. Dacă un băiat ia din coş un ou cu o floare înseamnă că îi place de fata respectivă, iar dacă nu îţi place de cineva şi vrei să îi transmiţi lucru acesta îi dai un ou albastru”, a declarat Benko Eva de la fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe, care se ocupă de 20 de ani de păstrarea tradiţiilor şi meşteşugurilor tradiţionale. Potrivit acesteia, în zonă este foarte răspândit modelul 'cărării pierdute', acesta fiind interpretat diferit de la o localitate la alta. În unele părţi, se spune că dacă o fată dăruieşte de Paşti fostului iubit un ou încondeiat astfel atunci acesta se va întoarce la ea, în alte părţi se spune că cei care vor primi astfel de ouă nu se vor pierde în lume.

Pe vremuri la vopsitul ouălor se foloseau culori vegetale, preparate după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie. Plantele folosite în acest scop, în funcţie de momentul când erau recoltate, de timpul de uscare şi de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanţe. Cea mai frumoasă culoare roşie se căpăta din cojile de ceapă roşie, din frunzele mărului pădureţ sau din sfeclă roşie. Artizanii populari spun că la încondeiatul ouălor contează foarte mult atmosfera în care are loc procesul, nimeni nu trebuie să se certe, e nevoie de linişte şi bunătate, altfel ouăle ies mânjite şi 'chinuite'.

Conform tradiţiei, fiecare băiat care vine la 'lociolit', expresie care provine din cuvântul maghiar 'locsolas', trebuie să spună o poezie, pentru a fi cinstit aşa cum se cuvine, iar printre catrenele cele mai des auzite sunt 'Eu sunt micul grădinar/ cu sticluţa-n buzunar/ şi-am venit la dumneavoastră/să ud floarea din fereastră' sau 'Am auzit c-aveţi o floare/ Şi-am venit ca s-o udăm /Să crească, să-nflorească/Şi mulţi ani să trăiască!'. Dar stropitorii care vor să fie orginali îşi compun singuri poeziile, presărându-le cu glume şi cu epitete potrivite fiecărei fete.

„Poezia cu micul grădinar a rămas preferata mea. Am mers şi eu la stropit cu parfum, dar acum pun apă în sticluţa aceea care pulverizează pentru că a revenit la modă să stropeşti cu apă. Şi din punctul de vedere al doamnelor cred că e mai bine, pentru că nicidecum nu e plăcut să fii stropită cu 50 de parfumuri cu tot felul de mirosuri. Recunosc că acum nu prea mă mai duc la stropit, dar înainte de 1989 mă duceam negreşit pentru că era, într-un fel, interzis. Şi aveau un mare avantaj aceste vizite pentru că te primeau în sufragerie unde erau cărţile şi puteai să verifici cine ce cărţi avea. Şi făceam lista şi ştiam că acea carte am văzut-o la fata cutare sau cutare şi ştiam de unde să împrumut cartea pe care o căutam, pentru că pe vremea lui Ceauşescu cărţile erau o problemă, nu le găseai prea uşor. De asta nu ratam nici o ocazie. Ne duceam cu haitele cu colegii la stropit, în copilărie nu conta, mergeam la toate fetele, deşi ni se sugera de la şcoală că nu e bine, dar cu cât încercau să ne interzică, cu atât mai mult noi mergeam. Nu ne făceam planuri dinainte unde să ne oprim, dar erau câteva vizite obligatorii. Spre exemplu, e obligatoriu să treci pe la soacră, pe la ea nu rentează să nu treci. Pe băiatul meu cât a fost mic l-am luat de mână şi l-am dus la stropit, dar după ce a împlinit 10 ani l-am încurajat să meargă singur. Acum mi se pare că nu mai e aşa la modă obiceiul stropitului şi cred că tocmai de aceea pentru că acum e voie, iar pe vremuri era interzis”, a declarat ziaristul Erdely Andras din Sfântu Gheorghe.

Ritualul stropitului se termină, de regulă, seara târziu, când bărbaţii ajung acasă destul de obosiţi după numeroase vizite în care cu greu pot refuza generozitatea gazdelor, iar fetele se grăbesc să facă o baie pentru a scăpa de mirosurile de parfum.

Obiceiul stropitului ar avea, se spune, rădăcini foarte vechi, de mai bine de două mii de ani, de când evreii i-ar fi stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii. Unii etnografi sunt, însă, de părere că este vorba despre o tradiţie precreştină, practicată de popoarele cu origine germanică în cinstea zeiţei Ostera, a fertilităţii şi a primăverii, obicei care s-a perpetuat şi a fost preluat apoi şi de maghiari şi chiar şi de către românii din Ardeal. Se spune că fetelor rămase nestropite de Paşti nu le va merge prea bine, dar nici bărbaţii care ignoră acest obicei nu vor avea un an foarte bun.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dan, 8 aprilie 2015
bravo pt postare!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.