ACTUALITATE 7 aprilie 2015

A doua ediţie 3M Talks

de Covasna Media | 492 vizualizări

3m2015

Clubul de Dezbateri „Saint George” al Asociației de Tineret Ecou prezintă pentru al doilea an consecutiv, la Sfântu Gheorghe, 3M Talks – un public speaking în 3 limbi, cu discursuri în română, maghiară și engleză, ce se va desfășura în amfiteatrele celor 3 licee teoretice din oraș – Mihai Viteazul, Székely Miko și Mikes Kelemen.

Continuare a proiectului 3M, demarat acum 5 ani la Sfântu Gheorghe de către Asociația de Tineret Ecou în cadrul săptămânii „Școala Altfel”, ediția 3M Talks din 2015 are ca scopuri promovarea multiculturalității și diversității, accesul tinerilor la modele de bună practică și încurajarea dezbaterilor academice.

Programul va fi următorul: Colegiul Național „Mihai Viteazul” – 8 aprilie, ora 10.00, Amfiteatru; Liceul „Mikes Kelemen” – 9 aprilie, ora 10.00, Amfiteatru; Colegiul „Székely Miko” – 9 aprilie, ora 12.00, Amfiteatru.

La 3M Talks 2015 sunt invitați să ia parte Mirela Cara – jurnalist „Observatorul de Covasna”; Bencze Melinda – jurnalist și voluntar EMI; Simina Gheorghincă – debater, voluntar și studentă la drept în Marea Britanie, Korodi Heni – voluntar și elevă la Mikes Kelemen, Oltean Csongor – președintele Asociației Tinerilor Maghiari din Trei Scaune (Harit), Morar Ervin – voluntar, debater și student la Cluj, iar Mădălin Guruianu, coordonatorul clubului de dezbateri din Sfântu Gheorghe și al activităților Asociației de Tineret Ecou, va fi moderatorul acestei serii de dezbateri.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.