ACTUALITATE 13 aprilie 2015

Şcoala Altfel la Clubul Sportiv Show Time

de Covasna Media | 478 vizualizări

ShowTime scoala altfel aprilie 2015 - 3

Clubul Sportiv „Show Time” a desfășurat săptămâna trecută activități în cadrul „Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”. Astfel, la dojo-ul clubului, pe parcursul a două sesiuni de antrenamente, celor 4 clase, trei de limba română și una de limba maghiară, le-au fost arătate beneficiile programului intitulat „Ju-Jitsu Fun & Easy”, program destinat special pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, aceștia constatând că această artă marțială este ușoară și distractivă. A fost prezentată istoria de peste un mileniu a Ju-Jitsu, practicat la începuturi de samuraii japonezi, acesta reprezentând nucleul științific al tuturor artelor marţiale japoneze. Cu timpul, Ju-Jitsu a renunțat la caracterul de război, și a devenit o tehnică de dezvoltare personală, principiile fiind ocolirea – nu cedarea și folosirea eficacităţii maxime. Copiii practicanți își pot dezvolta imaginația, spontaneitatea, viteza de reacție, dar și altruismul, răbdarea, perseverența și spiritul de echipă.

Lector al orelor a fost sensei Cristian (centura neagră 2 Dan), asistat de doi dintre sportivii de top ai clubului, Ștefania Popa – campioană națională și Alis Maria Stoican – vicecampioană națională, demonstrând pe viu cum se poate evita agresivitatea asupra propriei persoane și cum putem controla această situație.

Cea de a doua activitate a avut loc în sala mare de sport din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, aici desfășurându-se împreună cu alte 4 clase o oră de sport pe ritmuri de muzică modernă, în care cifrele au fost „desenate” prin mişcări ale corpului, iar distracţia a fost la maxim. Bokwa, căci despre el este vorba, este un program nou de fitness care poate fi un bun antidot al rutinei. Pașii au fost învățați treptat, iar apoi instructorii – Cristian, Carmen, Ramona și Andreea – au modificat doar succesiunea lor. Bokwa este o combinație dintre box („bo”) și un stil de dans specific Africii de Sud („kwa”), fiind practicat în nenumărate săli de fitness din întreaga lume.

Cine dorește să încerce programele echipei Show Time o poate face în cadrul Casei Armatei – str. Oltului nr. 15, în fiecare zi de luni, miercuri și joi de la ora 17.00, sau se poate interesa despre acestea la numărul de telefon 0746196209 ori pe pagina de facebook a asociației.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.