ACTUALITATE 13 aprilie 2015

Vremea se schimbă radical marţi. La munte revin ploile

de Covasna Media | 449 vizualizări

Marţi vremea se va răci accentuat în toată ţara, însă miercuri ne bucurăm, din nou, de o vreme frumoasă şi mai caldă. Joi, temperaturile cresc şi va fi mai cald decât în mod normal la această dată.

Marţi vremea se va răci accentuat în toată ţara, iar valorile termice vor fi chiar mai mici decât mediile climatologice ale acestei date în majoritatea regiunilor. Meteorologii prognozeză de la 10 grade în estul Transilvaniei şi Maramureş, până la cel mult 19 grade în Oltenia. Cerul va fi temporar noros şi va ploua în Muntenia, Dobrogea, mai puţin în Moldova şi izolat în celelalte zone. La munte, trecător, vor fi lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea răbufniri pe alocuri.

Miercuri ne bucurăm, din nou, de o vreme frumoasă şi mai caldă decât precedenta, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul mai are intensificări locale peste zi, apoi se mai domoleşte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 22 de grade în vestul extrem.

Joi, vremea va fi frumoasă, temperaturile mai cresc şi va fi mai cald decât în mod normal la această dată. Dimineaţa, izolat va fi ceaţă sau brumaă. Cerul va fi variabil şi abia noaptea norii strâng rândurile în nordul ţării şi la munte, unde, pe arii restrânse, va ploua slab. Vântul va fi mai alert în regiunile nordice, pe litoral şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul litoralului şi în estul Transilvaniei şi 24 de grade în Banat şi în sudul Olteniei.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.