ACTUALITATE 16 aprilie 2015

O aplicaţie pentru rotunjirea veniturilor, disponibilă în România

de Covasna Media | 445 vizualizări

Una dintre aplicaţiile care te pot ajuta să îţi rotunjeşti veniturile a ajuns şi în România. Se numeşte Field Agent (agentul de teren) şi este o aşa-numită platformă de microjoburi. Mici sarcini pe care utilizatorii trebuie să le îndeplinească în schimbul unor mici sume de bani. Cu cât îţi dedici mai mult timp îndeplinirii acestor sarcini, cu atât poţi să câştigi mai mulţi bani. În cazul Field Agent, cei care acceptă microslujbele trebuie să completeze chestionare direct în aplicaţie sau să facă fotografii cu rafturile unor magazine. Informaţiile astfel colectate ajută producătorii de alimente şi alte mărfuri să facă studii de piaţă. Problema e că deocamdată nu prea sunt misiuni disponibile pentru cei interesaţi să le îndeplinească.

România este prima țară din Europa de Est în care ajung americanii de la Field Agent și aplicația lor de microjoburi. Aplicația, care poate fi descărcată pe Android și iOS, este practic un intermediar între companiile care vor să se asigure că mărfurile lor sunt expuse corect în magazine și persoanele care vor să facă verificarea la raft în schimbul unei remunerații.

Suma este stabilită de cel care oferă microjobul și poate să difere de la câțiva bani până la câteva sute de lei, în funcție de complexitatea sarcinii.

Cei de la Field Agent spun că vor încerca să încheie contracte cu cât mai multe companii pentru a le oferi cât mai multe misiuni celor interesați. În principiu, atunci când utilizatorul merge în magazin pentru a-și face cumpărăturile obișnuite i se va cere să facă și 2-3 fotografii ale anumitor produse de la raft. Alteori i se poate cere să completeze un chestionar fără să mai fie nevoie să se prezinte la magazin. Fotografiile și informațiile sunt folosite mai departe de comercianți și producători, care astfel văd dacă prețurile sunt corecte sau dacă stocurile sunt suficient de mari. Sarcinile care trebuie îndeplinite în schimbul banilor sunt enumerate în aplicație și sunt acordate pe principiul primul sosit, primul servit. Iar remunerația trebuie declarată la Fisc de cel care a încasat-o.

În România, conceptul de microslujbă este abia la început. Este mult mai dezvoltat în Statele Unite, unde cea mai mare platformă de mici sarcini remunerate este cea administrată de Amazon.

Însă, cu timpul, beneficiile celor care îndeplinesc sarcinile au devenit din ce în ce mai puține. Cum interesul a fost foarte mare pentru aceste microslujbe, care variază de la completarea de chestionare până la redactarea de mici texte, remunerația a devenit din ce în ce mai mică. Valoarea recompenselor a fost trasă în jos, se pare, de utilizatorii din Europa de Est, Asia sau America de Sud, pentru care sunt utili chiar și câțiva dolari adunați din îndeplinirea câtorva zeci de sarcini mici pe internet. Tocmai de aceea, Amazon a blocat de la o vreme înregistrarea utilizatorilor noi din afara Statelor Unite pe platforma sa de microjoburi.

În ceea ce privește intrarea Field Agent în România, rămâne de văzut câte companii vor fi dispuse să ofere microjoburi prin această platformă și, cel mai important, cât de mulți bani vor fi dispuse să le ofere agenților de teren.

Cei de la Field Agent spun că au 600.000 de utilizatori la nivel internațional, care au încasat 6 milioane de dolari. Ceea ce înseamnă că, în medie, fiecare utilizator a primit doar 10 dolari pentru sarcinile îndeplinite.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.