ACTUALITATE 16 aprilie 2015

Şanse la premii pentru fotografii pasionaţi de natură

de Mirela Cara Dragu | 431 vizualizări

Asociaţia Vadon din Sfântu Gheorghe a anunţat joi lansarea unui concurs de fotografie, precum şi a unui program destinat să prezinte frumuseţea sălbatică a zonei în care trăim.

Concursul Internaţional de Fotografie TransNatura a ajuns deja la a doua ediţie. Acesta li se adresează atât fotografilor profesionişti, cât şi celor amatori, din întreaga lume. Cea mai importantă condiţie este aceea ca fotografiile să fie realizate în habitate naturale, fără a deranja fauna sălbatică şi să nu prezinte imagini cu animale aflate în captivitate.

Organizatorii au împărţit concursul în două categorii: „Tărâmul apelor” (unde vor fi incluse poze din medii umede) şi „Wild Abstract” (fotografii abstracte din natură). Termenul limită pentru înscrierea la concurs este 30 iunie 2015. În perioada 1-26 iulie, un juriu internaţional va analiza lucrările, iar în ziua de 15 august vor fi anunţate rezultatele. Fotografiile câştigătoare vor fi prezentate într-o expoziţie ce va avea loc în ziua de 25 septembrie. Pentru înscriere, se percepe o taxă de 10 euro per categorie sau de 15 euro pentru ambele categorii. Un concurent poate înscrie în concurs maximum 4 fotografii per categorie. Câştigătorii vor primi premii în bani. În ambele categorii se vor acorda câte trei premii, constând în 600, 400 şi 200 de euro.

„Există o societate a fotografilor de natură care se dezvoltă tot mai mult. Natura este o sursă imensă şi nesfârşită de a face fotografie, dar totuşi partea artistică ne interesează pe noi. O zonă ca a noastră este esenţial să intre în această lume a celor care participă la astfel de concursuri. Ni se duce vestea în lume – a motivat directorul executiv al Asociaţiei Vadon, Demeter János, înfiinţarea acestui concurs.

De asemenea, programul „Observatorul Sălbatic al Ţinutului Secuiesc”, lansat de curând, se adresează tuturor celor care au realizat sau vor realiza fotografii sau filme scurte cu animale sau plante care vieţuiesc în această zonă. Obiectivul programului este stabilit pe termen lung şi constă în crearea unei baze de date cât mai cuprinzătoare, care să prezinte biodiversitatea zonei. Materialele vor fi încărcate pe site-ul www.vadon.ro, unde sunt disponibile toate detaliile cu privire la modalitatea şi condiţiile de participare la cele două provocări lansate de Asociaţia Vadon.

„Sperăm să fie o provocare pentru tinerii care doresc să afle cât mai multe despre fauna din această zonă” – a spus directorul executiv, Demeter János.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.