ACTUALITATE 19 aprilie 2015

„Comuna în care mă simt bine”, un nou proiect de integrare şi asistenţă socială în Belin

de Mirela Cara Dragu | 618 vizualizări

Filiala Covasna a Crucii Roşii Române a lansat vineri printr-o conferinţă de presă proiectul „Comuna în care mă simt bine”, care se derulează în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016. Finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu o sumă nerambursabilă de 74.450 euro, proiectul are o valoare totală de 83.668 euro. „Nu este prima acţiune a noastră în comuna Belin. Am mai lucrat în diverse proiecte împreună. Comunitatea de aici este una multietnică, compusă din etnici maghiari, români şi romi. Eu zic că este un exemplu pozitiv în judeţul Covasna şi tocmai de aceea am conceput acest proiect de a dezvolta această comunitate – a spus managerul proiectului, Kernászt Huba Attila.

Principalul obiectiv al proiectului este acela de a contribui la dezvoltarea comunităţii interetnice din Belin şi la creşterea capitalului social pe termen mediu. Astfel, reprezentanţii Crucii Roşii Covasna vor elabora un plan de dezvoltare comunitară a comunei Belin, pe termen mediu şi lung, vor înfiinţa un Centru Social Multifuncţional care va deservi cel puţin 300 de adulţi şi 75 de copii şi vor organiza o campanie de conştientizare cu titlul „Noi suntem responsabili”, la care se adaugă şi dezvoltarea organizaţională a două ONG-uri.

Persoanele care vor beneficia de pe urma desfăşurării acestui proiect sunt cele care au dezavantaje sociale la nivelul comunităţii în care trăiesc. Ele vor fi sprijinite dar şi cooptate în proiect cu scopul de a-şi exprima nevoile reale pentru care este nevoie de intervenţie şi ajutor. „Nu este prima acţiune pe care o facem pentru comuna noastră împreună cu Fundaţia şi cu Crucea Roşie. Avem un istoric în care avem şi alte activităţi reuşite. Nu demult am câştigat un proiect tot pentru romi „Legal în casa ta” – prin care am realizat în jur de 70 de locuinţe. Este bine ca în comunele în care avem atât de mulţi romi să ne ocupăm de problemele lor şi să-i integrăm. Dacă trăim în aceeaşi comună cu ei este bine să încercăm să-i educăm, să-i integrăm şi prin asta sperăm să ridicăm nivelul lor de cunoştinţe şi de viaţă – a declarat primarul Comunei Belin, Sikó Imre.

Comparativ cu alte proiecte similare dezvoltate în comunele din judeţ, proiectul „Comuna în care mă simt bine” din Belin va avea în vedere nu doar obţinerea unor rezultate pe termen scurt, ci şi perpetuarea acestora printr-un proces care să asigure o continuitate a demersurilor începute. „Diferenţa între proiectul nostru şi celelalte proiecte este aceea că toate interesele de la nivelul comunităţii vor fi reprezentate în egală măsură. Vom veni cu idei şi măsuri care pornesc de la nevoile comunităţii. Avem o schemă care va fi construită împreună cu comunitatea. Intenţionăm ca aceste servicii să rămână cât va fi nevoie – a completat directorul filialei Covasna a Crucii Roşii, Papp Adolf.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.