STIREA ZILEI 28 aprilie 2015

Grevă generală la primăriile din județ

de Mirela Cara Dragu | 664 vizualizări

Aproape 600 de angajaţi din administraţia locală vor protesta joi faţă de nivelul mic de salarizare şi neacordarea tichetelor de masă

Un număr de 600 de angajaţi din administraţia publică locală a judeţului Covasna și-a exprimat prin semnătură decizia de a participa la greva generală programată pentru ziua de joi, 30 aprilie.

Astfel, în primăriile din Sfântu Gheorghe, Baraolt, Covasna şi Întorsura Buzăului, precum și din 13 localități rurale din județ, activitatea va fi întreruptă în cursul întregii zile de joi. Angajații se vor afla la locul de muncă, dar nu vor răspunde niciunei solicitări din partea cetățenilor, cu excepția situațiilor în care este vorba de un deces.

Conform informațiilor transmise de liderul Sindicatului „Nova Vita” Covasna, Ferencz Tibor Lajos, aceasta este o formă de protest față de nivelul foarte mic de salarizare și față de neacordarea tichetelor de masă.

„Guvernanţii mimează dialogul social”

Liderul sindical speră ca în felul acesta să atragă atenția guvernanților asupra faptului că este timpul să ia în seamă și nevoile angajaților din administrațiile publice locale care au cel mai mic nivel de remunerare din sectorul bugetar. „Guvernanţii nu au vrut sub nicio formă să aplece urechea la nenumăratele adrese pe care le-am trimis ministerelor de resort, prim-ministrului. Mimează dialogul social şi nu vor sub nicio formă să îmbunătăţească salarizarea personalului din administraţia publică locală. Se cunoaşte faptul că suntem, ca şi salarizare, pe ultimul loc din cadrul bugetarilor în această ţară, majoritatea avem salarii în jurul a 1.000 de lei – a precizat el.

Problema salariilor mici nu se rezumă la nemulțumirile angajaților. Ea se regăsește și în fluctuația de personal din primării, unde specialiștii sau tinerii proaspăt angajați părăsesc rapid locurile de muncă din cauza salariilor total nesatisfăcătoare. „Foarte mulţi specialişti, foarte mulţi colegi au plecat deja din primării. Avem deficit de personal, volumul de muncă este pe zi ce trece mai mare, nu se pot plăti orele suplimentare, nu se pot lua zile libere fiindcă nu are cine să înlocuiască pe respectivul şi e un lanţ al slăbiciunilor care se perpetuează. Începând de la Prefectură în sus, toţi salariaţii din administraţia publică centrală primesc normă de hrană, care este consistentă, în jurul a 700 de lei. Având şi salarii mai mari, primind şi această normă de hrană, normal că ei ajung cu salarizarea la un nivel mult mai acceptabil decât cel care există în administraţia publică locală – a mai spus Ferencz Tibor.

Liderul sindical a dorit să sublinieze că este conștient de faptul că greva le aduce un deserviciu cetățenilor motiv pentru care și-a prezentat scuzele față de aceștia. „Cerem scuze publicului, cetăţenilor. Nu ne întoarcem împotriva cetăţenilor oraşului, ai judeţului, ci împotriva guvernanţilor. Se vede foarte bine, bani există, doar ce vedem pe la televizor câţi bani s-au furat şi se fură în continuare, bani există, dar nu pentru noi, a punctat Ferencz.

Ferencz a precizat de asemenea că dacă în urma acțiunii de joi nu vor obține un răspuns favorabil, angajații din administrația publică locală vor organiza un miting de protest la București, în faţa sediului Guvernului de la Bucureşti, în ziua de 27 mai. Iar dacă nici după acțiunea din mai, Guvernul nu vine cu o soluție, pasul următor este declanșarea unei greve generale pe termen nelimitat, începând din luna octombrie.

Liderul „Nova Vita” i-a invitat totodată pe toți angajații din administrația publică locală care nu sunt membri în sindicat, să fie solidari cu ei și să se alăture protestului de joi, care îi urmează unui protest de o jumătate de oră din luna februarie, în urma căruia nu s-a schimbat nimic în sistemul de salarizare a angajaților din administrația publică locală.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.