ACTUALITATE 5 mai 2015

EDITORIAL. Noroc şi sănătate!

de Dumitru Manolăchescu | 753 vizualizări

Dacă ai sănătate, ai totul! Cam aşa sună o vorbă care se vrea înţeleaptă, dar care pentru unii e doar un eufemism feroce. Pentru alţii, pe lângă sănătate omul ar mai avea nevoie şi de puţintel noroc, de pildă. Cum ar fi norocul să n-ai parte în viaţă de „serviciile” specializate ale CNAS. O instituţie-mamut care se grijeşte de sănătatea noastră nu oferindu-ne servicii medicale de calitate, ci rugându-se la toţi sfinţii să nu se îmbolnăvească norodul în perioada imediat următoare. Măcar două săptămâni, sugerează şeful cel mare al Casei, până ne punem pe picioare cu sistemul informaţional oferit de mari firme atotştiutoare în IT... Oferit contra-cost, desigur, că doar nu degeaba. Aproximativ 150 milioane de euro a costat acest sistem operaţional care acum e în pragul colapsului. Banii ăştia au fost daţi pentru punerea la punct a unui sistem IT „indestructibil” inclusiv la Casele judeţene de sănătate. Cui au fost daţi – nici nu contează foarte mult, dar am aflat că e vorba despre HP România SRL, Siveco România SA şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, după cum urmează: 118 milioane euro pentru HP România, vreo 23 de milioane de euro a primit Siveco şi circa 3 milioane STS. Vi se pare mult?! Aiurea, nu-i mult, ce mai contează banii statului când e vorba de sănătatea naţiunii?

Între timp, însă, am aflat răspunsurile la două întrebări puse în editorialul de ieri: 1. Cardul de sănătate nu-ţi foloseşte la nimic dacă ai nevoie de serviciile unui spital privat care nu are contract cu CNAS. Acolo, la privat, unde operează cei mai buni şi performanţi medici, te duci cu banii în buzunar, nu cu un card de sănătate „bon a rien”, cum ar spune francezul. Cardul e bun în orice condiţii doar la medicul de familie şi la spitalele de stat, spitale care te ajută să mori repede – după cum, desigur, aţi putut să aflaţi din presa de toate culorile, mai puţin aia roşie, pesedistă, care vede realitatea în roz... 2. Cardul de sănătate nu are nicio contribuţie la creşterea performanţei în sistemul medical românesc. Singura realizare a acestui card pare a fi una de perspectivă: odată şi-odată se va stopa furtul din bani publici la nivelul sistemului medical, moment în care banii se vor întoarce grămadă în beneficiul sănătăţii neamului. Se vor întoarce unde?! Poate în infrastructură, poate în pomeni electorale pentru oropsiţii soartei, poate în alte cheltuieli fără nicio legătură cu sistemul medical. N-avem noi de unde să ştim ce va face acum guvernul Ponta, sau peste ani de zile orice alt guvern al României, cu banii salvaţi datorită apariţiei cardului de sănătate.

Bun, să presupunem că, prin minune, peste vreo 10 ani se vor mai aduna nişte bani în conturile CNAS şi ale Ministerului Sănătăţii. Ce garanţii am eu, şi alte milioane de români ca mine, că banii ăştia – pentru care s-au cheltuit acum de la buget sume uriaşe – îmi vor aduce siguranţa şi liniştea pe care ţi le dau un sistem de sănătate performant? Absolut niciuna, vedem cu toţii cât de rapid şi consistent se schimbă politicile guvernelor în toate domeniile esenţiale ale vieţii noastre. Este foarte posibil ca un guvern care vine la Putere peste un an-doi să refuze aplicarea sistemului IT propus şi realizat de vechile guverne şi conduceri ale CNAS – ăştia se chinuie de prin 2003 să rezolve problema cardurilor de sănătate, au trecut, adică, 12 ani şi suntem la capitolul... noi investiţii. Pentru că, din păcate, despre asta-i vorba, ni se şopteşte insidios că pentru operaţionalitatea sistemului ar mai fi nevoie de nişte investiţii, câteva zeci de milioane de euro, acolo, unde-a mers mia merge şi suta, nu?! Ce nu face guvernul pentru sănătatea şi prosperitatea românilor?!

Este chinuitor să vezi cum îşi bat joc de noi nişte nenorociţi pe care i-am urcat în înaltele sfere ale Puterii, păstrându-i acolo, sub o formă sau alta, ani de zile. Pe viaţa, pe sănătatea, pe liniştea noastră, a părinţilor şi copiilor noştri, reprezentanţii unei clase politice odioase experimentează modalităţi şi noutăţi în materie de furt şi îmbogăţire personală.

Acum e suficient să reţinem că nu-i deloc indicat să ne îmbolnăvim. Sistemul medical românesc este în al 25-lea an de criză. Încă puţin şi vom renunţa cu totul la medici, pentru că nici sistemul de pensii nu mai poate suporta atâtea cheltuieli, are mare nevoie de bani şi de unde să-i iei dacă nu de la Sănătate? Totul se va rezolva când România nu va mai avea medici, pentru că aceştia vor pleca să muncească în alte ţări. Atunci ne vom lecui exclusiv cu ceaiuri şi plante medicinale, cu show-uri păcătoase şi texte lacrimogene de la politicieni supăraţi că n-au pensii speciale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.